Toamna vine la pachet cu multe bunatati, iar o parte dintre ele pot fi mancate si acum, dar pot fi pastrate si pentru la iarna. Astfel pe langa clasicile muraturi sau legume pe care le congelam in forma lor naturala, putem pastra in congelator pentru sezonul rece si ardei copti. Tot ce trebuie sa faci este sa cumperi niste ardei kapia, sa ii coci si sa ii pastrezi in congelator pentru cand vrei sa ii gatesti.
Pana sa ii pregatim pentru iarna, haideti sa vedem ce retete delicioase putem face cu ardei copti deoarece sunt atat de buni, incat ne dorim sa ne bucuram de ei si acum, cand inca e sezonul lor, nu doar sa ii pastram pentru la iarna. Asadar, am pregatit in randurile ce urmeaza 3 retete sanatoase cu ardei copti. Nu uita sa ne spui la sfarsit care este reteta ta preferata.
3 retete sanatoase cu ardei copti. Supa crema de ardei copti
Ingrediente:
- 1,3 kg ardei kapia rosu copt
- ulei de masline
- 2 cepe medii tocate
- 1 morcov mediu tocat
- 1 telina mica tocata
- 1 radacina de patrunjel tocata
- 1 radacina pastarnac tocat
- sare dupa gust
- 5 catei usturoi
- 800 ml apa fierbinte
Reteta:
Dupa ce ati copt ardeii, presarati-i cu putina sare si lasati-i sa stea acoperiti aproximativ 30 de minute, ca sa fie mai usor de curatat. Daca sunt ardei care au fost congelati, sariti peste acest pas. Puneti intr-o cratita de ceramica ulei de maslina si lasati ceapa la inabusit dupa care adaugati morcovul, telina, patrunjelul si pastarnacul, sare dupa gust si lasati-le 2-3 minute la inabusit. Punei peste legume ardeii copti, lasati-i si pe acestia inca 2 minute si apoi adaugati apa fierbinte si fierbeti la foc mic 10 minute. Adaugati si usturoiul si mai lasati la fiert inca 2 minute. La sfarsit, veniti cu blenderul vertical si voila, ati obtinut o supa crema delicioasa. Daca nu aveti un blender vertical, turnati compozitia intr-un blender normal, rezultatul este acelasi.
*reteta via aromedepoveste.ro
3 retete sanatoase cu ardei copti. Mancare de cartofi cu ardei copti
Ingrediente:
- 1.5 kg cartofi
- 3-4 ardei kapia mari
- 2 cepe medii
- 2 morcovi mici
- 1 felie telina
- 1 lingurita boabe de piper
- 1/2 lingurita paprika afumata
- 2 crengute cimbru
- 700 ml supa legume/ apa
- 5 linguri suc rosii
- 2 catei usturoi pisati
- sare
Reteta:
Caliti ceapa tocata marunt pana devine sticloasa, apoi adaugati morcovul si telia si continuati sa caliti in continuare, amestecand continuu. Adaugati apoi si ardeii copti si lasati-i sa se caleasca cateva minute. Intr-o alta tigaie cu pereti inalti sau intr-o oala, caliti putin cartofii taiati cuburi si puneti peste ei ceapa cu ardeii copti, supa de legume (daca aveti) sau apa, adaugati pier, paprika afumata si cimbru. Puneti capacul si lasati sa fiarba la foc mediu timp de 20 de minute. Daca este nevoie, mai adaugati 100 ml lichid. Adaugati apoi sucul de rosii si usturoiul pisat si amestecati pentru a omogeniza mancare. Puneti capacul si mai lasati sa fiarba 5 minute. Daca dupa acest timp, cartofii inca nu sunt fierti, lasati oala fara capac, pana ce cartofii sunt bine fierti.
Reteta via divainbucatarie.ro.
3 retete sanatoase cu ardei copti. Ardei copti cu smantana si usturoi
Ingrediente:
- 10 ardei copti
- ceapa (verde sau uscata)
- 300 ml smantana
- 30 ml ulei de masline
- o lingurita amidon
- 4-5 catei usturoi
- patrunjel verde, tocat
- sare
Reteta:
Incingeti uleiul de masline intr-o cratita si caliti ceapa pana se inmoaie. Turnati zeama de la ardei (optional, daca aveti) si putina apa (daca este nevoie) si lasati sa fiearba la foc mic, 5 minute. Adaugati smantana amestecata cu amidonul si sare, dupa gust. Omogenizati si adaugati feliile de ardei, usturoiul tocat marunt si lasati amestecul sa dea doua clocote. Presarati apoi patrunjel verde, tocat si potriviti gustul de sare.
*Reteta via retetepapabun.ro.
Foto: e-retete.ro, divainbucatarie.ro, retetepractice.ro
Daca v-a placut acest articol, alaturati-va, cu un Like, comunitatii de cititori de pe Facebook: