Un arhitect japonez a construit o casa al carei interior seamana perfect cu un exterior, explicatia constand in rolul multifunctional pe care acesta a vrut sa il confere locuintei ingenioase. Casa a fost construita intr-un cartier rezidential din Sapporo, capitala prefecturii Hokaido, cea mai mare insula din extremitatea nordica a arhipelagului nipon. Casa, care se infatiseaza ca o combinatie neobisnuita din lemn si placi de policarbonat, este o prezenta inedita in cartierul Shinkawa.
Casa poarta semnatura arhitectului Yoshichika Takagi si este formata din doua parti: un sector de locuit cu pereti din lemn bine izolati termic, in conditiile in care insula Hokkaido se confrunta cu ierni grele, si o terasa care este inchisa cu pereti din placi de policarbonat. Explicatia combinatiei interesante intre cele doua spatii vine de la cel care a conceput acest duo interesant, cel putin din punct de vedere estetic.
„Aceasta este o casa cu spatiul interior care seamana cu cel exterior. Noi ii spunem acestui spatiu terasa pentru ca este de fapt un spatiu de tranzit intre interior si exterior si care este deschis si bine luminat. Din primavara pana in toamna, este parte integranta a spatiului de locuit. Iarna preia rolul de sera care tine departe frigul”, a declarat Takagi. Mai exact, terasa imbracata in policarbonat extinde spatiul de locuit in sezonul cald, in timp ce, atunci cand se lasa frigul, devine un fel de strat protector.
Casa se intinde pe o suprafata de doar 53 de metri patrati, jumatate din aceasta fiind ocupata de terasa sustinuta de barne din lemn. Cele doua sectoare ale casei sunt conectate prin mai multe usi glisante, dand intregii locuinte o senzatie de continuitate, ceea ce face ca si spatiul sa capete proportii in ochii ocupantilor. Cele doua dormitoare in forma de casa sunt amplasate in partea superioara a locuintei, la mansarda, si au fiecare cate o mica fereastra care le deschide catre terasa din mijloc.
Daca v-a placut acest articol, alaturati-va, cu un Like, comunitatii de cititori de pe: