Pentru cei pasionați de flori și care doresc să își înfrumusețeze căminul sau grădina cu o varietate de plante avem o propunere mai rar întâlnită: Azaleea. Aceasta este o plantă care poate să îți înveselească atât grădina cât și casa și cere în schimb doar puțină atenție și pricepere din partea ta.
Există peste 10.000 de soiuri și în funcție de tipul lor, de amplasarea acestora dar și de adaptarea la diverse condiții de mediu se pot dezvolta în ritmuri și forme diferite.
Totuși, spre deosebire de cultivarea lalelelor, azaleea este mult mai simplu de crescut și întreținut și se poate adapta atât în grădină dar și în ghiveci, în locuință.
Azaleea în grădină
Diferența unei plante crescută în gradină față de o plantă crescută în locuință este că ea se va înălța mai mult și va ajunge chiar până la 2 3 m. Florile, în funcție de soi, pot fi multicolore, roșu, violet, cu flori liliachii sau cu flori de culoare roșie rubinie intensă.
Alizee în ghiveci
Plantele crescute în interior ajung și ele să crească până la 80 de cm în înălțime iar cele mai potrivite soiuri pentru interior sunt azaleea indiană și azaleea japoneză, însă ambele pot fi și ele plantate și crescute în grădină În egală măsură.
Ingrijirea azaleelor
Din fericire aceasta planta nu e deloc pretențioasă, însă trebuie să fie umedă mereu, indiferent de sezon. Nu le place expunerea directă la soare dar nici nu se comportă bine la frig foarte puternic, de aceea trebuie găsit un loc călduros în care să fie depozitate vara dar și cu ceva umbră, la temperaturi ce ajung la maximum 25 de grade.
Pe timp de iarnă nu suportă temperaturi mai joase de 10 grade și preferă lumină cât mai multă.
Desigur, pentru plantele crescute în apartament situația este mai simplă, ele pot fi depozitate în ghiveci de lut, îmbibat cu un amestec de apă și câteva picături de oțet care să crească aciditatea.
Solul pe care îl preferă aceste plante e unul acid dar fără calcar și se dezvoltă cel mai bine într-un mediu compus din pământ și nisip în proporție de câte 25% fiecare, împreună cu materie organică precum mușchi, frunze, scoarță de copac pentru un procent de 50%.
Pentru a-i da forma dorită arbustului puteți să îl tăiați din loc în loc și astfel veți stimula ramificarea anumitor segmente. Nu e nevoie să se țină cont de un anumit loc sau mod în care se face tăietura ci doar instrumentul utilizat să fie ascuțit suficient și bine dezinfectat.