Pregatirea corecta a peretilor si urmarea unor sfaturi simple de la mesteri zugravi pot face ca lavabila pe care o aplicati sa aiba acelasi aspect chiar si la ani buni dupa finalizarea lucrarii.
In acest articol, am incercat sa punem laolalta sfaturi utile pentru cei care vor sa isi renoveze casa sau sa zugraveasca pentru prima data camerele dintr-o locuinta nou construita.
1. Pregatirea peretilor
Incepem cu pregatirea peretilor, iar primul lucru de facut este curatarea peretilor de vopseaua veche. Puteti folosi pentru acest proces o bidinea inmuiata in apa calda, iar sfatul nostru ar fi sa adaugati si putin detergent in lichid. Se aplica pe toata suprafata peretilor pe care vreti sa ii renovati. Cand peretii sunt umezi, stratul de vopsea veche, de inlocuit, se curata cu un spaclu.
Totusi, trebuie mentionat ca, daca suprafata este una portanta, nu trebuie realizat tot acest procedeu de spalare. Este de ajuns ca suprafata sa fie curatata de praf sau mizerie, iar apoi sa fie aplicata amorsa.
In aceasta etapa, veti constata ca, in unele zone, vopseaua s-a umflat, iar asta inseamna ca inainte de a aplica noul strat de vopsea, in aceste locuri aveti nevoie de mici reparatii (practic, sa tencuiti sau sa gletuiti acele portiuni, in functie de gradul de deteriorare a zidului).
Daca tot suntem in aceasta faza, putem sa umplem si golurile destul de urate, sa o spunem, dintre plinta pardoselii si perete, sau cele dintre perete si ferestre ori tocurile usilor. Pentru aceste spatii se recomanda folosirea de glet acrilic.
Dupa ce ati dat cu spaclul, ati umplut golurile si, eventual, ati aplicat acel glet acrilic in spatiile despre care vorbeam, se asteapta putin pentru uscarea peretilor. Apoi, se slefuiesc zidurile si tavanul cu hartie abraziva, pentru uniformitate.
Dupa aceasta etapa mai avem de aplicat amorsa (cu pensula, trafaletul sau prin pulverizare), substanta care uniformizeaza capacitatea de absorbtie a peretelui si, totodata, reduce consumul de lavabila. Mesterii zugravi recomanda aplicarea a 1-2 straturi de amorsa, in functie de gradul de absorbtie a suportului; o regula importanta este evitarea formarii unei pelicule lucioase la suprafata suportului (peretelui). Vara, peretele absoarbe amorsa destul de repede, iar in maxim doua ore va puteti apuca de zugravit. Primavara devreme, toamna tarziu si iarna, cand vremea este rece, acest proces dureaza ceva mai mult. Incercati insa sa nu va ocupati de aceste lucrari cat timp temperatura este sub 10 grade Celsius.
2. Alegerea si aplicarea vopselei lavabile de interior
Desigur, calitatea superioara a vopselei folosite este esentiala pentru ca lucrarea sa fie una de succes. Recomandarea noastra este Spor Formula Noua alb generos, de la producatorul roman Policolor, care ofera o interesanta garantie de cinci ani a rezistentei albului de pe pereti. Aceasta rezistenta a fost probata in urma testelor de imbatranire accelerata UV realizate in laborator.
Vopseaua poate fi colorata computerizat, pentru a obtine diverse nuante pe acei pereti ai casei pe care nu ii doriti albi.
Inainte de a incepe sa aplicati vopseaua pe pereti, asigurati-va ca spatiul de lucru este bine aerisit. O ventilatie buna va contribui la buna uscare a vopselei. Duceti mobila spre centrul camerei si acoperiti-o complet cu o folie. Acoperiti si intreaga dusumea, tot cu folie sau cu ziare. Tocurile de la usi si geamuri, prizele, intrerupatoarele sau plintele pot fi si ele acoperite cu folie lipita cu scotch.
Pe langa lavabila, pe lista materiale si scule ar trebui sa fie si trafaleti, pensule, spaclu, hartie abraziva, banda de hartie, folie, ipsos, glet pentru reparatii, amorsa, tava si gratar pentru trafalet.
Un prim sfat practic este sa nu umpleti trafaletul cu lavabil cand dati pe perete, pentru ca se va scurge pe perete si pe dusumea. De aceea, este bine sa folositi un gratar pentru a scurge vopseaua in exces.
Primul de vopsit este tavanul, apoi se continua cu peretii. La pereti, inainte de a vopsi cu trafaletul, folositi rola de colt pentru a vopsi zonele de imbinare dintre pereti, cat si cele dintre pereti si tavan. Folositi pensula pentru zona in care peretele intalneste plinta sau dusumeaua, dar si in zona din spatele tevilor instalatiei de incalzire ori in imediata vecinatate a caloriferelor.
Este indicat sa nu intrerupeti lucrarea atunci cand lucrati la o suprafata. Astfel, daca v-ati apucat de un tavan sau un perete, incercati sa il faceti pe tot odata, astfel nu veti permite dungilor de vopsea sa se usuce, iar o dunga trasa langa una uscata se va vedea destul de urat. Daca alegeti sa aplicati mai multe straturi, nu aplicati urmatorul strat pana cand cel anterior nu s-a uscat complet.
Cand faceti o pauza de vopsit de o zi sau mai multe, spalati bine trafaletul si pensulele folosite, pentru a le reutiliza ulterior.
Pentru mai multe sfaturi despre aplicarea corecta a lavabilei, va sfatuim sa urmariti filmuletul de mai jos: