Continuam sa admiram proiecte de case neconventionale, care atrag atat prin arhitectura lor indrazneata, dar si prin mediul in care sunt amplasate, un pachet unitar care vorbeste despre viziune si curajul de a fi altfel. Astazi ne indreptam atentia spre o casa construita de un arhitect norvegian, Lund Hagem, pe o insula stancoasa din largul fiordurilor, o mostra de design contemporan care ia ochii prin amplasament. Pentru ca terenul este foarte accidentat, la casa se poate ajunge mai repede cu o barca decat pe jos.
Pentru a intelege mult mai bine pozitionarea casei pe marginea insulei, aveti o schita elocventa printre imaginile de mai jos. Casa are o suprafata de 75 de metri patrati si se afla la doar 5 metri de malul marii, doua stanci uriase fiindu-i principalele puncte de sprijin, in care este fixata cu ajutorul unor piloni din otel. Locuinta este structurata in doua sectoare, unul pentru activitatile de zi, iar celalalt gazduind spatiile de odihna si baile. Acesta din urma se afla mai in spate, sustinut de suprafata stancoasa, in timp ce zona de zi este cea care leviteaza deasupra marii.
Dormitoarele, trei la numar, sunt acoperite la exterior cu lemn de pin, in vreme ce livingul care pluteste intre cele doua stanci este construit aproape integral din sticla, oferind privelisti impresionante de jur imprejur. Baile sunt construite din beton, o extensie artificiala a stancilor de dedesupt, cu instalatii minimaliste din cupru care creeaza contraste placute. Sectorul dormitoarelor nu este nici el privat de spatii tranzitorii catre natura de afara, precum aceasta terasa care il incinge si face legatura prin exterior cu celalalt sector al casei.
Pe lateral, arhitectul Lund Hagem, care si-a construit aceasta casa pentru el insusi, a instalat o cortina din lemn pentru a atenua din intensitatea rafalelor de vant si a proteja astfel mult mai subredul sector din sticla al casei. Lemnul, otelul si betonul sunt principalele materiale pe care a mizat arhitectul norvegian cand a vrut sa iasa din sfera conventionalului cu o astfel de constructie.
Daca v-a placut acest articol, alaturati-va, cu un Like, comunitatii de cititori de pe: