Curatarea casei devine o activitate simpla, care nu implica niciun fel de efort, odata achizitionat un aspirator robot. Aparatul de ultima generatie are un scop precis, acela de a-ti face podelele sa straluceasca in fiecare zi. In tot acest timp, te vei putea bucura de o pauza de cafea sau pur si simplu nu vei mai avea grija prafului depus pe pardoseala.
Inainte de a cumpara un aspirator robot e bine sa te documentezi, pentru a sti cum functioneaza si la ce sa te astepti de la el.
Functiile unui aspirator robot pot varia
Acest dispozitiv autonom are capacitatea de a strange praful inclusiv din cele mai greu accesibile colturi ale casei. Inaltimea sa de nici 10 centimetri este realizata pentru a putea ajunge inclusiv in spatiile mici, sub pat, sub canapea sau sub alte obiecte de mobilier grele. Aspiratorul robot va strange praful, firele de par, scamele si resturile de murdarie de pe gresie, parchet, mocheta si covoare cu peri scurti. Functiile sale pot fi variate, de la aspirarea clasica si pana la curatarea cu apa. De asemenea, exista modele si care au o durata ridicata de utilizare a bateriei. De exemplu, Miele Scout Rx3 Runner ofera o performanta optima de curatare de pana la 120 de minute. Poti personaliza un program de curatenie, prin prioritizarea sau blocarea anumitelor zone ale casei. Daca tu consideri ca in bucatarie se strange mai multa mizerie, seteaza robotul pentru aspirare prioritara in acea incapere.
Conectarea posibila cu telefonul mobil
Aspiratorul robot se manevreaza prin intermediul unei aplicatii. Acesta se conecteaza la telefonul mobil, iar cu ajutorul sistemului inteligent il vei putea programa in zilele si la orele dorite, ii vei seta traseul si vei putea urmari evolutia curatarii, chiar si atunci cand nu esti acasa. Asigura-te ca ai un telefon cu sistem de operare compatibil, care sa permita descarcarea aplicatiei dezvoltate de producator. Urmeaza pasii recomandati si creeaza harta virtuala. Tot aplicatia va fi cea care te va anunta cand e timpul sa-l golesti.
Seteaza cu precizie harta virtuala
Ce este harta virtuala? Este schema casei tale, dupa care aspiratorul robot se va ghida in ciclul de curatare. Va trebui sa-i „arati” dispozitivului unde sunt obiectele de mobilier pe care trebuie sa le ocoleasca. Trecerea dintr-o camera in alta n-ar trebui sa fie o problema daca pragurile nu sunt mai mari de 1–2 centimetri, in functie de modelul ales.
Incarcarea se face automat dupa fiecare ciclu de curatare
Statia de baza este punctul de plecare. Aceasta va fi cuplata la o priza, iar robotul se va incarca automat imediat dupa legare. In momentul in care este setat un ciclu de curatare, aspiratorul va porni conform hartii indicate de tine. La final, se va intoarce la statie pentru reincarcare. Atentie! In cazul in care plecati de acasa mai multe zile sau pur si simplu nu folositi robotul, este indicat sa-l decuplati de la sursa de alimentare pentru a spori durata de viata a bateriei.
Cat costa un aspirator robot?
Bugetul pentru un astfel de dispozitiv poate varia de la aproximativ 1.000 de lei si poate depasi 4.000 de lei pentru cele care ofera cea mai buna performanta de curatare sau imagini live cu ajutorul camerei frontale HD.
Un aspirator robot iti poate usura viata si iti va oferi timp pretios pentru lucrurile pe care poate nu mai apucai sa le faci intr-o zi plina. In plus, vei respira intotdeauna un aer curat, fara particule de praf sau fire de par, daca ai un caine sau o pisica. Usor de utilizat si de manevrat, acest dispozitiv va deveni parte din viata ta inca de la prima utilizare.