Sa ridici o casa de locuit in inima naturii e o realizare deloc de neglijat. Dar sa construiesti, departe de lumea dezlantuita, o cabana care sa si respecte mediul inconjurator prin tehnologiile incorporate, atunci avem cu siguranta un subiect despre care trebuie sa aflati mai multe. Ceea ce vedeti in imaginile de mai jos este rezultatul unei filosofii de viata care spune ca trebuie sa traim pentru experienta, nu pentru bunuri. Este ceea ce anima si miscarea tot mai puternica aflata in spatele caselor mici, rupte de civilizatia zgomotoasa, dar in completa armonie cu natura.
Un arhitect american si fiul sau sunt cei care au pus mai intai pe hartie si apoi pe pamant aceasta casuta superba, construita intr-o padure din statul Wisconsin, pe malul Lacului Superior. Casa este un refugiu de weekend pentru familie, complet deconectat de la sursele conventionale de energie.
Casuta se intinde pe o suprafata de 31 de metri patrati si se remarca printr-un design compact, cu fatade din sticla care sunt apoi acoperite de doua usi mari din lemn. In fata se afla o mica terasa, dublata de una pe acoperis. Interiorul este utilat simplu astfel incat sa poata gazdui o familie de patru persoane. Un pat si o masa rabatabila si scaune integrate in perete se numara printre trucurile la care cei doi au apelat pentru a economisi cat mai mult spatiu.
Sus, la mansarda se afla al doilea pat, accesibil cu ajutorul unei scari de lemn. De aici, cu o alta scara, se poate urca pe terasa de pe acoperis, accesibila printr-o fereastra tip mansarda, folosita si pentru ventilatia casei pe timp de vara. Casa a costat intre 15.000 si 25.000 de dolari, potrivit unei evaluari facute de cei doi, si a fost ridicata timp de un an, rastimp in care au lucrat doar in weekenduri. O parte din lemnul folosit a fost recuperat de la constructii mai vechi. Casa are un sistem de colectare si de filtrare a apei de ploaie care este utilizata si pentru un dus exterior.
Daca v-a placut acest articol, alaturati-va, cu un Like, comunitatii de cititori de pe: