O gradina nu este completa fara trandafiri, florile care intruchipeaza rafinamentul si dau cea mai buna definitie pasiunii. Dintre sutele de specii dezvoltate in timp, cateva isi pot face loc si in gradina voastra, in culori diferite pentru un adevarat festin cromatic si olfactiv. Nu uitati si de trandafirii care se catara pentru a completa acest peisaj plin de culoare si vitalitate. Pana sa ajungeti acolo, haideti sa vedem mai intai cand se planteaza trandafirii si alte cateva informatii vitale pentru buna lor dezvoltare.
Vorbim aici despre trandafiri cu radacina nuda sau impachetata si nu despre trandafirii la ghiveci care pot fi plantati in tot cursul anului. Cea mai buna perioada de plantare a trandafirilor butasi este octombrie-noiembrie sau primavara devreme, pana la jumatatea lunii martie sau aprilie, daca este o iarna lunga. Nu plantati insa daca pamantul este inghetat, in special in aceasta parte a anului, cu temperaturi fluctuante.
Plantati trandafirii in sectoare din gradina unde pot primi cel putin 5-6 ore de lumina directa pe zi. Trandafirii plantati in semi-umbra nu se usuca imediat, dar nici nu se dezvolta la capacitatea lor normala, astfel ca efortul nu este rasplatit pe masura. Asigurati-va ca aveti ceva ingrasamant organic la dispozitie si plantati-i la distanta unii de altii, distante are depind si de specia cultivata. De exemplu, trandafirii cataratori se planteaza la distanta de 200-250 de centimetri unul de altul, in conditiile in care au o dezvoltare expansiva.
Dimensiunea ideala a gropii este 40X40X40, iar pe fundul sau se va realiza un musuroi de 10-12 cm in compozitia caruia sa intre si ingrasamantul organic. Inainte de a-i planta, tineti butasii de trandafir in apa circa 1-2 ore.
Acoperiti apoi cu pamant astfel incat punctul de altoire sa fie undeva la 2-3 centimetri sub nivelul solului. Asigurati-va ca acoperiti foarte bine radacinile cu pamant astfel incat sa nu ramana goluri de aer printre ele. Udati abundent si pe masura ce solul se aseaza adaugati pamant astfel incat tulpina inferioara sa fie protejata de gramajoara cu inaltimea de 20 de centimetri. Udati dimineata sau seara tarziu pe racoare si indepartati mereu ramurile batrane sau uscate. Vara este indicat sa udati trandafirii de cel putin doua ori pe saptamana in mod abundent.
Folositi in continuare materia organica pentru buna dezvoltare a trandafirilor. Pentru a retine apa, aplicati la baza plantei un strat de cativa centimetri de iarba taiata si alte resturi vegetale, lasand liber un spatiu de 2 centimetri in jurul tulpinii. Trandafirii infloresc incepand cu luna iunie.
Surse: Rhs.org.uk, Almanac.com, Sieberz.ro
Daca v-a placut acest articol, alaturati-va, cu un Like, comunitatii de cititori de pe: