Compania suedeza IKEA a lansat, luna aceasta, la Paris, un model de capsula in care cei care vor sa isi faca siesta pot trage linistiti un pui de somn dupa-amiaza. Doritorii o pot comanda distribuind un mesaj specific pe Twitter sau Instagram, dupa care, in aproximativ 30 de minute, un biciclist le aduce „dormitorul pe roti” in fata biroului.
Lansarea capsulelor este parte a unei campanii IKEA de incurajare a siestei, in intervalul optim 13.30-18.30. Chiar si un somn de 10 minute ne ajute sa ne incarcam bateriile dupa cateva ore de munca, mai ales acum de cand multi ne-am intors la birouri, spun expertii companiei suedeze.
La interior, capsulele au saltele si perne ergonomice, pentru un somn cat mai odihnitor. Si nu e vorba doar de odihna, deoarece studiile au aratat ca, ulterior, capacitatea noastra de concentrare si suntem mai eficienti pana la finalul programului. Cel mai probabil, campania celor de la IKEA va continua si in alte capitale europene.
Un obicei benefic
Siesta este un obicei benefic la orice varsta, pe tot parcursul anului, iar vara are si avantajul ca, regland temperatura corporala, ajuta organismul sa faca fata mai bine zilelor toride. Asadar, daca programul din cursul anului nu permite, macar perioada vacantelor estivale ar trebui sa fie un sezon al siestei.
Pentru a fi cat mai eficienta aceasta mica pauza de dupa pranz, trebuie respectate anumite reguli, explica doctorul Diego García-Borreguero, director al Institutului pentru Igiena Somnului din Madrid. El recomanda sa se evite mesele prea bogate, care vor ingreuna digestia si vor afecta calitatea somnului, cu atat mai mult cu cat pozitia orizontala a corpului incetineste digerarea alimentelor. Specialistul atrage atentia si asupra consumului de alcool, care initial provoaca somnolenta, dar, intr-o faza ulterioara, duce la treziri de scurta durata, astfel incat somnul nu mai este odihnitor.
Siesta trebuie sa fie scurta, de cel mult 20-30 de minute, desi chiar si numai zece minute vor avea efecte benefice asupra randamentului, spune Diego García-Borreguero, atragand atentia ca nu trebuie depasita aceasta durata. Este important sa nu se intre in faza de somn profund, din care te trezesti mai greu. Da senzatia de oboseala si, in plus, va fi afectata capacitatea de a dormi in timpul noptii.
Surse: designboom.com, agerpres.ro