Unul dintre principalele motive pentru care romanii se tem sa isi construiasca o casa cu mansarda este cel financiar. E nevoie de ceva mai multi bani pentru constructie si pentru o izolatie corespunzatoare, astfel incat acolo sus sa nu fie vara foarte cald si iarna foarte frig. Costurile se vor reduce, insa, daca optam pentru o casa cu o suprafata de sub 100 de metri patrati, care poate fi construita pe un teren de dimensiuni mici.
O casa cu mansarda nu trebuie sa fie, neaparat, o locuinta somptuoasa care se ridica cu un buget consistent si are costuri de intretinere mari. Iata un proiect de locuinta cu o suprafata de 90 de metri patrati, ideala pentru o familie cu doi sau chiar trei copii.
La asa suprafata, cu siguranta, costurile cu manopera si materialele de constructie vor fi rezonabile, iar daca aveti deja terenul cumparat, nu va ramane decat sa va apucati de treaba. Casa este gandita in asa fel incat sa poata fi amenajata si o terasa, pentru zilele in care doriti sa va relaxati inconjurati de iarba verde, flori si prieteni.
Trei dormitoare, dintre care doua la mansarda
Arhitectii au reusit o compartimentare practica pentru aceasta acasa cu un aspect exterior ireprosabil si cu un interior spatios si elegant. La parter, in afara de living si bucatarie open space se mai afla un dormitor de pana in 12 metri patrati si baia. Din camera de zi se iese direct pe terasa din spatele casei.
Pentru un somn odihnitor, la masarda au fost prevazute doua dormitoare ceva mai spatioase, de 17,4 metri patrati si 14, 10 metri patrati. A ramas ceva spatiu si pentru o baie de 5,3 metri patrati, astfel incat locatarii sa nu fie nevoiti sa coboare la parter.
De ce o casa cu mansarda
Mansardele bine izolate si cu un aspect estetic placut pot prezenta numeroase avantaje si intrebuintari: sunt luminoase, aerisite si inconjurate de un farmec boem, drept pentru care sunt transformate nu doar in locuinte sau spatii de relaxare, ci si in ceainarii, cafenele sau birouri, perfecte pentru orice anotimp.
Proiectarea unei case cu mansarda este solutia optima pentru persoanele care doresc un spatiu in plus, realizabil cu un buget minim. Dintotdeauna, podurile si mansardele au fost construite pentru a regla temperatura din interiorul locuintelor.
In urma unor studii, s-a dovedit faptul ca pe timp de iarna, frigul si umiditatea patrund in interiorul casei in special prin gurile de aer din acoperis.
Asadar, alegand sa construiesti un imobil cu mansarda poti beneficia de izolare suplimentara, prin sigilarea fiecarei fisuri si prin imbunatatirea conditiilor termice ale casei tale.
Surse: ideiamenajari.ro, gefex.ro.
Cititi si: Casa superba ridicata de romani in sudul Frantei