Nu iti dai seama prima data cand o vezi daca ai de-a face cu o iluzie optica sau daca intr-adevar ceva e in neregula cu aceasta casa. Vazuta din departare, casa pare suspendata, ca pluteste in aer si te trec fiorii. Ai chiar impresia ca acoperisul sta sa se pravaleasca in mare. Cand te apropii iti dai seama ca este intr-adevar o iluzie optica. Dar cum de este posibil asa ceva?
Tocmai aceasta iluzie optica au avut-o in minte cei patru arhitecti norvegieni atunci cand au proiectat casa de pe dune, ridicata pe coasta englezeasca, in comitatul Suffolk. Casa de 250 de metri patrati poate gazdui noua persoane si este ridicata printre dunele de pe plaja oraselului Thorpness, situat in sud-estul Angliei. Ea este, spun arhitectii, exemplul perfect al echilibrului intre designul modern si calitatile traditionalele de caldura si confort ale unei locuinte.
Casa, una de vacanta, este amplasata intr-un mediu idilic si poti pasi direct din living pe plaja. De pe terasele si dormitoarele de la etaj ai parte de o vedere panoramica impresionanta a marii. Tocmai din cauza faptului ca locuinta a fost ridicata in acest mediu natural, proiectantii au fost nevoiti, pentru a obtine autorizatia de constructie, sa alinieze casa la celelalte locuinte ridicate in stil britanic care se intind de-a lungul plajei din Thorpness, in perfecta armonie cu mediul inconjurator.
Astfel, acoperisul si felul in care camerele sunt dispuse in interior sunt direct corelate cu arhitectura cladirilor din vecinatate si aduc, in ceea ce priveste atmosfera, cu cea a caselor de vacanta tipic englezesti.
Casa pare construita din doua jumatati total diferite si de aici si iluzia optica din departare. Parterul se prezinta ca un brau de sticla pe care nu il sesizezi de la distanta si este partial ingropat in pamant pentru a-l proteja de rafalele de vant puternice dinspre mare. Acelasi parter ofera in schimb o vedere panoramica gratie peretilor din sticla. In conditiile in care usile de jos sunt glisante, odata deschise, senzatia de plutire este si mai puternica.
Difera si materialele cu care sunt construite cele doua jumatati – partea de jos are in structura beton, sticla si aluminiu, in timp ce etajul, unde se afla dormitoarele, este construit din lemn masiv vopsit in culori inchise pentru a se asorta, asa cum spuneam, cu casele traditionale din apropiere.
Surse: Archdaily.com, Living-architecture.co.uk
Daca v-a placut acest articol, alaturati-va, cu un Like, comunitatii de cititori de pe: