Ne este greu sa ne imaginam ca un garaj se poate metamorfoza intr-o locuinta. Cu atat mai mult putem sa concepem o casa moderna, cu spatii deschise si suprafete vitrate generoase, care prinde contur pe ruinele unui vechi garaj. Un cuplu american a demonstrat insa ca si garajul poate trece printr-un amplu proces de transformare astfel incat sa imbrace designul unei case mici, dar foarte ambitioasa din toate punctele de vedere. Despre casa din garaj vom vorbi in cele ce urmeaza.
Vechiul garaj avea o suprafata de doar 40 de metri patrati. Familia True din Seattle, oras din nord-vestul Americii, il folosea pentru a adaposti o masa de ping-pong, atunci cand nu parcau masina in interior. Ideea transformarii sale intr-un spatiu cu uz divers – petreceri, exercitii de yoga, citit – le-a venit in urma unei discutii cu niste prieteni. Au angajat un arhitect pentru a duce la bun sfarsit ceea ce avea sa fie o transformare radicala.
Ceea ce a iesit in final este o structura moderna, imbracata integral in sticla, cu rame metalice care ii dau un contur personalizat. De o parte si de alta, lumina naturala patrunde abudent in interiorul casutei din sticla, imprimand formele ramelor metalice pe podea. Cuprul, lemnul si sticla se imbina armonios in structura micii locuinte transparente. Amplasata pe malul unui lac, casa din garaj isi ascunde greu conturul pe fundalul natural in care a fost construita.
Multe din materialele vechiului garaj au fost pastrate si reintegrate in casuta moderna. Desi casa este folosita pentru activitati recreative, cuplul isi petrece si noptile de vara sub cerul care se deschide prin acoperisul boltit din sticla. Podeaua are anumite portiuni unde saltele sunt integrate si descoperite prin ridicarea suprafatei din lemn. O biblioteca a fost conceputa sa preia si rolul de bar atunci cand prietenii se strang pentru a se bucura de peisajul salbatic din jurul cabanei. O soba veche pe lemne aduce un aer vintage structurii care altfel emana modernism prin toti porii sai.
Daca v-a placut acest articol, alaturati-va, cu un Like, comunitatii de cititori de pe: