Titlul acestui material ar putea la fel de bine sa sune „casa din copac” sau „copacul din casa”. Oricare din ele s-ar plia pe realitate, cel putin cea conceptuala, stadiu in care se afla deocamdata acest proiect. Casa din tubul de sticla poarta semnatura unui arhitect kazah, Aibek Almassov, care a gasit deja investitori pentru a construi acest proiect temerar, deocamdata doar pe hartie. Chiar si asa, structura extravaganta ofera o introspectie in designul contemporan care serveste intereselor umane.
Mai exact, casa a fost special conceputa pentru a fi amplasata in inima naturii, de aici si privelistea de 360 de grade pe care o ofera. Arhitectul kazah spune ca a sa creatie se vrea a fi o alternativa viabila si captivanta pentru locuitorii marilor orase care s-au saturat de aglomeratie si locuit in „cutii din beton”. Un constructor de panouri solare s-a aratat interesat de acest proiect si va investi in ele, astfel incat constructia casei tubulare este iminenta, sustine Almassov.
„Scopul acestui proiect este sa oferim o alternativa vietii ametitoare de la oras. Am vrut sa combinam capacitatile designului industrial modern cu frumusetea naturala”, a explicat el siteului Dezeen. Potrivit prezentarii, casa are patru etaje unite intre ele de o scara care urca precum o spirala. Urcatul acestor scari este comparat de arhitect cu o primenire spirituala si o incursiunea la capatul careia se afla armonia perfecta cu natura.
La baza casei tubulare a fost amplasata baia, scarile urcand apoi spre spatiile de zi, toate piesele de mobilier urmand formele rotunde ale constructiei. Celelalte doua nivele au suprafete mai mici din cauza coroanei copacului care incepe sa se extinda. Balustradele scarilor care serpuiesc spre ultimul etaj au fost si ele proiectate tot din sticla pentru a nu rapi din privelistile panoramice care se deschid din interior. Conform proiectului, dormitorul ar fi amplasat pe cel de-al treilea nivel, deasupra livingului. Ultimul etaj este rezervat spatiului contemplativ.
Daca v-a placut acest articol, alaturati-va, cu un Like, comunitatii de cititori de pe: