In apropierea Alexandriei, resedinta de judet a Teleormanului, in satul Vitanesti, s-a nascut si a trait o buna bucata din viata Constantin Noica, cel mai mare filozof al tarii noastre.
Cine a fost Constantin Noica?
Constantin Noica s-a nascut in data de 12 iulie 1909 in satul Vitanesti, Teleorman, intr-o familie de aromani si s-a remarcat ca filozof, poet, scriitor si publicist. A locuit pana la inceperea gimnaziului in casa construita de tatal sau, Grigore Noica. La terminarea liceului, tanarul s-a inscris la Facultatea de Filozofie si Litere din Bucuresti. A dus o viata tumultoasa datorita regimului politic din acele vremuri.
In 1934 s-a casatorit cu o englezoaica intalnita printr-o coincidenta, Wendy Muston, gest care a provocat dezamagirea tatalui sau care isi facuse alte planuri privind casatoria fiului.
Din Berlin la inchisoare
Pentru o perioada de 4 ani, Constantin Noica a lucrat in Berlin ca si referent de filosofie. In paralel a inceput sa editeze primele sale volume.
In 1958, Constantin Noica a fost condamnat la 25 de ani de inchisoare, insa a fost eliberat 6 ani mai tarziu, si s-a stabilit pentru o perioada la Bucuresti.
S-a retras apoi la Paltinis, in 1975, insa si-a continuat aici intalnirile si dezbaterile pe teme filozofice. Discipolii sai il considera initiatorul Scolii de la Paltinis.
S-a stins din viata 12 ani mai tarziu, in 1987. Constantin Noica a fost inmormantat la Schitul Paltinis. Locul sau de veci este vizitat adesea de catre cei care l-au cunoscut sau i-au citit cartile.
O opera esentiala
Constantin Noica a scris numeroase lucrari filosofice, creatia sa incluzand atat opere antume, cat si postume si publicistica. Dintre cele mai importante opere merita mentionate: ‘Rostirea filizofica romaneasca’, ‘Despartirea de Goethe’, ’Sentimentul romanesc al fiintei’ sau ‘Povestiri despre om, dupa o carte a lui Hegel: Fenomenologia spiritului’.
Capela este monument istoric
Casa din satul Vitanesti, casa in care s-a nascut filozoful Constantin Noica, face parte dintr-un ansamblu architectural complex, alaturi de foisorul din curte si capela Stella Maris, declarata monument istoric.
Capela a fost realizata de Victor Antonescu, ulterior cumpararii casei de la tatal lui Constantin Noica, dupa modelul capelei Reginei Maria de la Balcic, iar in prezent, este recunoscuta ca monument istoric categoria B(obiectiv de importanta zonala).
Casa din satul Vitanesti-o ruina
In acest moment, toata aceasta proprietate, care include casa lui Constantin Noica si capela, apartine unei societati private, Interagro, care a transformat-o in sediu de birouri. Compania nu are niciun fel de respect pentru istorie. Buruieni, balarii, ierburi crescute in nestire, inconjoara din toate partile atat casa, cat si capela. Nimeni nu stie in prezent care este starea proprietatii.
In urma cu peste 20 de ani, o nepoata de-a lui Constantin Noica a decis sa monteze o placheta pe casa din Vitanesti, inscriptie care specifica faptul ca acesta este locul nasterii marelui filozof.
Casa de la Paltinis are viitor
In acest an, Ministrul Turismului a anuntat ca doreste sa transforme casa din Paltinis, locul unde Constantin Noica a trait ultimii sai ani de viata, in casa memoriala. Aceasta decizie ar deschide resedinta tuturor celor interesati.
In aceste conditii, publicul ar putea intelege importanta lui Noica in viata culturala a Romaniei si ar putea poate decide sa ia masuri si pentru casa unde marele filozof a vazut lumina zilei.
Citeste si: O batrana din Muntenii de Sus, Vaslui, si-a transformat 2 camere din casa in muzeu
}