Povestile lui Tolkien si ecranizarea lor in doua serii care au tinut cinefilii din toata lumea cu sufletul la gura incep sa aiba impact si in arhitectura si constructia de locuinte. Formele organice ale caselor hobitilor din filmele amintite au inspirat arhitecti si designeri din diferite colturi ale planetei sa deseneze si apoi sa ridice case similare. Unul dintre acesti vizionari care au vrut sa lasa in urma liniile conventionale ale arhitecturii este Kristie Wolfe, o americanca activa in sectorul imobiliar, dar pe nisa de case mici. Casa hobitului este creatia ei despre care vom discuta mai jos, ilustrata cu poze preluate de pe site-ul Inhabitat.com
Casuta a fost construita in statul american Washington, in nord-vestul tarii, alte doua locuinte similare fiind in stadiu de proiect. Femeia care, inainte sa se apuce sa construiasca astfel de case neobisnuite, era croitoreasa, a cumparat un teren de 5 acri si jumatate pe versantul unui munte, astfel incat locuinta sa urmeze intocmai detaliile modelului original.
Casuta ingropata sub pamant are o suprafata de aproape 27 de metri patrati si are in structura sa un dormitor, o baie, o bucatarie si un living. Intrioarele abunda, lesne de anticipat, in ornamente cu iz rustic, precum un semineu din piatra si ferestre rotunde. In baie, o felie dintr-un bustean tine loc de chiuveta, intr-un design neuniform, asemenea formelor din filmele care au inspirat-o pe creatoare.
Si daca aveati impresia ca totul se rezuma la un simplu aer rustic, va inselati. Casa hobitului este si una off-grid, adica isi asigura singura necesarul de energie cu ajutorul a trei panouri solare, aceasta fiind apoi stocata in sase baterii. Casuta este alimentata cu apa de la un turn din apropiere si apoi este reciclata pentru a uda iarba care ii imbraca acoperisul. Sub el a fost instalata o membrana care tine deoparte umezeala si igrasia.
Dupa ce a construit-o, femeia promoveaza acum casa hobitului pe site-ul imobiliar Airbnb. Cine vrea sa regaseasca placerea unei vieti simple, intr-un mediu cu totul original si nealterat, trebuie sa plateasca 220 de dolari pe noapte.
Daca v-a placut acest articol, alaturati-va, cu un Like, comunitatii de cititori de pe: