Martha’s Vineyard este o insula exclusivista situata in largul coastelor statului Massachussetts pe care se poate ajunge doar pe mare si pe calea aerului. Presedintii americani obisnuiesc sa isi petreaca vacantele de vara pe insula discreta care se intinde pe o suprafata de doar 260 de kilometri patrati. Insa atunci cand solul a inceput sa se erodeze masiv si bucati intregi din zona de coasta au inceput sa se prabuseasca in mare, localnicii au inceput sa se ingrijoreze.
Din acest motiv, autoritatile au decis sa relocheze un far ridicat in 1856. Constructia, inscrisa in patrimoniul monumentelor istorice din SUA, a fost mutata 41 de metri spre interiorul insulei, in caz contrar riscand sa se prabuseasca in mare.
In aceste conditii, americanii cu dare de mana care isi petrec vacantele pe insula au inceput sa caute si ei solutii pentru ca marea sa nu le inghita casele, scrie site-ul Boston.com. Solutii au cautat si firmele de constructii si arhitectii care servesc cererea tot mai mare de locuinte pe insula exclusivista. Astfel a luat nastere casa mobila sau „casa din est”, cum au botezat-o designerii, o locuinta moderna, intinsa pe 371 de metri patrati, construita pe coasta insulei supusa procesului continuu de eroziune.
Proiectul a fost semnat de o firma de arhitecti din Boston care a si castigat un premiu cu aceasta idee. Practic, au explicat designerii, casa este structurata in mai multe blocuri prefabricate din beton aranjate in plan orizontal, cu spatii intre ele pentru amplasarea instalatiilor si a altor sisteme mecanice. Fiecare din aceste corpuri individuale din beton, cu pereti grosi de 25 de centimetri, poate fi astfel mutat in cazul in care linia de coasta se apropie amenintator de locuinta.
Mai mult decat atat, casa este si prietenoasa cu mediul inconjurator si foloseste energia geotermala pentru incalzire in timpul iernii si are instalat un acoperis ecologic pentru colectarea apei si reutilizarea acesteia vara. Gratie designului sau, locuinta se integreaza perfect in peisajul stancos de pe coasta insulei Martha’s Vineyard.
Arhitectii spun ca fiecare din cele opt blocuri de beton poate fi lesne mutat cu o macara impreuna cu toate finisajele interioare. Toate elementele din lemn si sistemele mecanice care conecteaza cele opt corpuri pot fi apoi usor instalate din nou pentru reintregirea locuintei.
Daca v-a placut acest articol, alaturati-va, cu un Like, comunitatii de cititori de pe: