După ce s-a pensionat, Tora Vasilescu, în vârstă de 73 de ani, a ales să se retragă din viața agitată de oraș. În prezent, celebra actriță și soțul croat duc o viață tihnită la moșia de la Buftea. Iată cum arată casa spectaculoasă a Torei Vasilescu! Imagini superbe cu vila și grădina.
Casa spectaculoasă a Torei Vasilescu
De ani buni, cunoscuta actriță Tora Vasilescu a decis să se retragă din lumina reflectoarelor și să aibă un stil de viață liniștit, departe de agitația Capitalei. După ce a ieșit la pensie, aceasta și-a găsit refugiul în localitatea Buftea, alături de soțul său de origine croată, Alain Vrdoljak. Cei doi dețin o proprietate spectaculoasă, construită integral din lemn.
În urmă cu ceva timp, ea dezvăluia că vila a fost ridicată de o echipă de maramureșeni care fac biserici. În 2021, Tora Vasilescu și-a prezentat casa în emisiunea Rețeaua de idoli, de la TVR 2.
A fost construită de o echipă de maramureșeni
De aproximativ 10 ani, cei doi locuiesc într-o casă cu adevărat de vis, situată pe un teren generos de 3.500 de metri pătrați. Departe de agitația din București, Tora Vasilescu și soțul ei se bucură din plin de intimitate și de natură. În plus, în curtea casei au și o grădină plină cu diferite verdețuri și legume.
Imobilul are și piscină
„Casa asta e făcută de o echipă de maramureșeni care fac biserici. Eu stau aici ca la mănăstire, să știi. Am o verișoară la mănăstire, aici e mănăstirea mea.
Întoarcerea asta la natură mie îmi face foarte bine. Este singura modalitate de a mă salva de lumea asta a urii, a competiției, a luptei, a însingurării. Înotul e singurul sport care simt că îmi face bine, pentru circulație. Și dacă ai și un deget de apă cu whisky e foarte bine. Face bine la circulație. Înot zilnic, am piscină în fața casei”, dezvăluia Tora Vasilescu.
Locuiesc de mai bine de 10 ani în casa din Buftea
Din 1994, Tora Vasilescu este căsătorită cu Alain Vrdoljak, un francez de origine croată.
„Am zile foarte bune și am zile mai obositoare. Suport greu căldurile, iar în vara asta am stat mai mult la televizor și la piscină. Am piscină și o folosesc zilnic, dau 10 ture. E singurul sport care simt că îmi face bine, pentru circulație. Și dacă ai și un deget de apă cu whisky, e foarte bine, face bine la circulație. Înot zilnic, am piscină în fața casei.
Eu cu soțul meu avem același cod de umor. Am un mare respect pentru medici, pentru halatul alb. Mă pierd în fața lor. Trebuie să ne gândim cu toții că în anii aceia grei în care învață, învață pentru fiecare dintre noi. Eu am rămas cu un tratament pentru tensiune, am niște vase de sânge care nu prea sunt bune. Bătrânețea e inevitabilă. Ce ne rămâne, umorul!”, mai spunea actrița de 73 de ani.
Foto: Capturi TVR2/ Libertatea.ro.