Locuintele cu 3 camere sunt cele mai cautate de o tanara familie si exista numeroase variante de astfel de case. Am selectat trei proiecte cu caracteristici diferite de case cu 3 camere, ce promit un inalt grad de confort indiferent de dimensiuni. Primele doua sunt locuinte economice, pe un singur nivel si respectiv parter cu mansarda, iar cea de-a treia este o casa medie care dispune si de garaj.
Primul proiect este al unei case mici pe un singur nivel, cu un design ce imbina simplu piatra si zidaria alba. Ferestrele mari sunt completate de ochiurile hexagonale de geam de deasupra, care dau locuintei un aer romantic.
Are o suprafata utila de numai 83 de metri patrati si una construita de 108 mp. Terasa mare acoperita, aproape cat bucataria, o face o locuinta foarte atractiva. Este accesibila atat din bucatarie, cat si din camera de zi.
Iar impartirea interioara este foarte practica. Exista un vestibul la intrare si un hol mare in jurul caruia sunt dispuse camerele. Bucataria este spatioasa, cu loc suficient pentru ca familia sa ia masa cu musafiri, si cu acces la camera tehnica. Camera de zi este separat, iar cele doua dormitoare sunt alaturate si aflate in apropierea celor doua bai.
Sursa: proiecte-locuinte.ro
Case cu 3 camere. Casuta cu balcoane
Cel de-al doilea proiect este tot pentru o locuinta mica, economica, dar foarte frumoasa, mai ales datorita balcoanelor cu gardulete de lemn si ferestrelor mari si elegante. Fiecare dintre cele doua dormitoare de la mansarda are balconul sau si toate camerele beneficiaza de multa luminozitate. Suprafata utila a acestei case este de 77 mp, iar cea construita de 91 mp.
Parterul este aproape in intregime un salon imens, cu bucataria deschisa intr-o parte si un loc de luat masa foarte placut, acolo unde peretele este neregulat si acoperit de geamuri. Tot la parter se mai gasesc camera tehnica si un grup sanitar.
La mansarda sunt dormitoarele si o baie.
Aceasta casa poate fi ridicata din caramida si realizata la cheie cu materiale standard pentru suma de 35.490 de euro.
Case cu 3 camere. Vila cu terasa peste garaj
Al treilea proiect propus este pentru o locuinta mai mare, in suprafata construita de 162 mp si utila de 138 mp. Dispune de garaj si terasa peste acesta, accesibila dintr-unul dintre dormitoare, in timp ce dormitorul celalalt are iesire pe balconul aflat la celalalt capat. In spate este o mica terasa neacoperita.
Holul de la intrare, cu un grup sanitar alaturat, si casa scarii impart parterul intre camera de zi cu iesire pe terasa si bucataria cu loc de luat masa. In mod similar cele doua dormitoare de la mansarda sunt separate de casa scarii, hol si baie.
Costul realizarii acestei case la cheie este de 63.180 de euro.
Sursa: casebinefacute.ro
Daca ti-a placut acest articol, te asteptam sa intri in comunitatea de cititori de pe pagina noastra de Facebook, printr-un Like mai jos: