Am avut recent in grija familiile cu un singur copil carora le-am oferit spre inspiratie proiecte de case cu parter si doua dormitoare. Astazi ridicam un pic stacheta, la 3 dormitoare, ramanand insa in acelasi domeniu al caselor practice, cu costuri de constructie si intretinere reduse, care raspund, in schimb, nevoilor unei familii mai mari. Iata deci trei proiecte de case cu parter si 3 dormitoare pentru cei cu planuri de extindere a familiei.
Primul proiect este o casa eleganta, la care atentia este captata de cele doua bovindouri, unul frontal si unul lateral, si tot atatea pergole care ii dau un plus de rafinament. Casa pe un singur nivel si cu un garaj incorporat are o suprafata utila de aproape 148 de metri patrati construiti si este impartita in cinci camere principale, alaturi de spatiile de depozitare. Accesul se face in living, cu zona de relaxare amplasata langa primul bovindou, conectat la bucatarie si spatiul de luata masa, unde regasim cel de-al doilea element de arhitectura amintit mai devreme. Ambele sectoare sunt conectate la o terasa exterioara. Trei dormitoare si doua bai completeaza spatiul acestei case care estimativ costa circa 450 de euro/metrul patrat construit.
Al doilea proiect descrie o casa cu o arhitectura clasica, dar cu elemente de design exterior care ii imprima un aer usor modern. Casa cu o suprafata totala de 128 de metri patrati, aici intrand si terasa generoasa din exterior, grupeaza in mod traditional spatiile de zi deschise pe una dintre laturi care continua in afara, in vreme ce restul de trei dormitoare si doua bai sunt amplasate pe cealalta parte a casei pentru un plus de intimitate si liniste. Casa se vinde, in stadiul semifinisat, cu circa 44.500 de euro.
In fine, al treilea exemplu este o casa in stil ranch american, intinsa pe o suprafata utila de 127 de metri patrati si una construita de 152. Casa, privinta din exterior, pare o imbinare armonioasa a patru volume separate, ultimul fiind o terasa acoperita. Bucataria, sala de mese si livingul vin impreuna intr-un spatiu deschis, flancat de cele trei dormitoare, care sunt grupate doua cu unu, dormitorul matrimonial avand acces pe o a doua terasa. Pretul acestei case este de circa 53.000 de euro.
Surse: Casecalduroase.ro, Icase.ro, Proiectedecase.net
Daca v-a placut acest articol, alaturati-va, cu un Like, comunitatii de cititori de pe: