In randurile ce urmeaza, va prezentam trei exemple de case cu un singur dormitor, ideale pentru un cuplu de tineri sau pentru o familie formata din 3 membri. Iata sugestiile noastre:
Case cu un singur dormitor
Primul proiect are suprafata construita de 85 metri patrati, in timp ce amprenta la sol este de 68 metri patrati. Casa este una foarte accesibila, pretul la rosu fiind de 13.000 euro, in timp ce pretul la cheie ajunge la circa 29.000 euro. Planul constructiei ne propune un dormitor, la care se adauga un birou, insa la nevoie, aceasta incapere poate fi transformata fara nicio problema intr-un dormitor si astfel, casa devine potrivita pentru o familie cu trei sau chiar patru membri. La cele doua incaperi se adauga bucataria, livingul, baia si doua terase.
Case cu un singur dormitor
Al doilea proiect este o locuinta cu o suprafata construita de 62 metri patrati, dintre care suprafata utila este de 47 metri patrati. Casa este ideala pentru un cuplu de tineri sau pentru cei aflati la a doua tinerete, care vor sa se retraga intr-un loc linistit. Astfel, casa dispune de o zona spatioasa open space care cuprinde bucataria, livingul si diningul, o baie si un dormitor. Pretul la rosu pentru aceasta locuinta este de 9.000 euro, in timp ce pretul la cheie este de 20.000 euro.
Case cu un singur dormitor
Ultimul proiect este o casa pe un singur nivel si o suprafata de aproape 59 de metri patrati. Casa vine intr-un design simplu, traditional, cu un mic volum in relief care gazduieste un vestibul si o terasa acoperita de o pergola in spate. Chiar daca este mic, proiectul descris mai jos poate fi modificat prin adaugarea de camere sau chiar a unui beci. Interiorul este simplu amenajat, cu vestibulul flancat de o bucatarie si o baie, cu deschidere apoi intr-un dormitor si un living, acesta din urma conectat la terasa din spatele casei. La cheie, aceasta casuta cocheta costa 37.000 de euro.
Foto: eproiectedecase.ro
Daca v-a placut acest articol, alaturati-va, cu un Like, comunitatii de cititori de pe Facebook: