Indiferent de pasiunea pentru un anumit tip de arhitectura, alegerea finala a unei case trece prin filtrul financiar, lucru confirmat de toti arhitectii si constructorii cu care am stat de vorba pana acum. In consecinta, piata caselor economice, in general case mici, este una infloritoare. Am ales si noi mai multe astfel de proiecte de case economice, cu design variat, in buna masura case sub 100 de metri patrati utili sau cu putin peste, si cu un pret la cheie estimat sub 50.000 de euro, in speranta ca veti gasi intr-una din ele inspiratia mult cautata.
Acest articol, realizat in colaborare cu furnizorul de piatra naturala piatraonline.ro, este inclus în serialul casepractice.ro Piatra de temelie, o campanie în care prezentam pasii pentru constructia unei case, dar si idei indraznete de locuinte si de amenajari interioare si exterioare.
Case economice sub 50.000 euro
Primul proiect este o casa cu mansarda, cu o suprafata utila de 106 metri patrati. Casa, care are si un garaj atasat, atrage prin finisaje exterioare captivante, printre care si un balcon cu balustrada de sticla. Parterul vine cu obisnuitele spatii de zi, deschise pe o terasa pentru confort suplimentar, in vreme ce la mansarda se afla trei dormitoare care impart o baie. La cheie, casa costa circa 48.500 de euro, daca este construita din caramida, si aproximativ 47.000 de euro, daca optati pentru structura din lemn.
Case economice pana in 30.000 euro
Daca vreti ceva mai mic, atunci casa din prezentarea urmatoare va aduce o suprafata utila de doar 68 de metri patrati intinsa pe un singur nivel. Costurile sunt si ele mai mici, cu un pret de constructie estimativ situat intre circa 18.000 si 21.500, fara TVA, in faza semifinisata. Spatiul interior mic este impartit in mod practic intre doua dormitoare si o zona de zi deschisa, impresurata pe doua laturi la exterior de o terasa.
Case economice la munte
Avem de data aceasta o casa de la munte, lesne de dedus dupa finisajele exterioare si arhitectura specifica. Casa cu parter si mansarda are un pret estimat la circa 41.650 de euro. In schimbul acestor bani primiti o casa pentru a carei structura interioara aveti doua optiuni la dispozitie, prezentate si de noi mai jos. In ambele cazuri, parterul vine cu spatiile de zi conectate la doua terase exterioare, in vreme ce la etaj zona de odihna consta in doua dormitoare, intr-una din optiuni cu acces pe tot atatea balcoane.
Case economice: arhitectura americana
Al patrulea proiect este o casa cu o arhitectura ce ne aduce aminte de casele americane tip bungalow. Cu fatade unitare din punct de vedere cromatic, imbracate in lemn, casa atrage prin designul sau simplu care se pliaza de minune pe conceptul de case economice. Cu un pret estimat la circa 28.500 de euro, in faza seminifinisata, casa ofera in interior trei dormitoare, un spatiu de zi deschis si o baie.
Case economice: casa moderna cu un cost de circa 50.000 euro
Al cincilea exemplu este o casa pe un singur nivel, cu o arhitectura ce denota rafinament, cu spatii vitrate generoase si o terasa acoperita pentru o interactiune completa cu natura din jur. Casa, care o suprafata utila de circa 58 de metri patrati, are un pret la cheie care variaza intre aproximativ 34.000 si 47.000 de euro, in functie de pachetul de finisaje ales. In plan gasim un spatiu de zi care include bucataria, sala de mese si livingul, cu acces pe doua terase, si doua dormitoare.
Case economice cu arhitectura moderna
In fine, ultimul proiect descrie o casa cu etaj de data aceasta. Cu o suprafata utila de aproape 90 de metri patrati, casa atrage prin arhitectura sa moderna, potentata vizual de finisaje exterioare elegante, precum balcoane din sticla si alte elemente decorative de bun gust. Structura este aceeasi ca in celelalte cazuri – parterul rezervat zonei de zi, cu deschidere exterioara, in vreme ce la etaj gasim doua dormitoare, conectate la exterior prin doua balcoane superbe. Pretul estimat este cuprins intre circa 24.000 si 29.000 de euro, fara TVA, in faza semifinisata.
Surse: Casebinefacute.ro, Proiecte-online.ro, Icase.ro, Casecalduroase.ro, Proiectedecase.net
Daca v-a placut acest articol, alaturati-va, cu un Like, comunitatii de cititori de pe: