In randurile de mai jos, va prezentam trei proiecte de case pe un singur nivel, ideale pentru cei care isi doresc o locuinta practica, dar spatioasa in acelasi timp.
Case pe un singur nivel
Prima casa aleasa este una cu un design traditional, locuinta fiind decorata cu caramida, in jurul intrarii. Casa dispune de un garaj si o suprafata utila de 137 metri patrati, in timp ce pretul ajunge la circa 69.000 euro. Proiectul vine cu spatii de depozitare, spatii de zi, precum si doua dormitoare.
Case pe un singur nivel
Al doilea model este reprezentat de o casa care are o suprafata construita de 109 metri patrati, dintre care suprafata utila este de 87 metri patrati. Casa dispune de un living, o bucatarie, o camara, o baie, trei dormitoare si o toaleta. Pretul la rosu pentru aceasta locuinta este de 19.000 euro, in timp ce pretul la cheie este de 47.000 euro.
Case pe un singur nivel
Al treilea si ultimul exemplu este reprezentat de o casa cu un singur nivel, cu suprafata utila de 97 metri patrati. Este o casa spatioasa, potrivita pentru o familie cu doi copii, de exemplu. Astfel, casa dispune de 3 dormitoare, o baie, o toaleta si o zona open space care cuprinde bucataria, livingul si zona de dining.
Daca v-a placut acest articol, alaturati-va, cu un Like, comunitatii de cititori de pe Facebook: