Nimic nu e mai frumos decat sa ai o familie mare si nicio casa nu e mai primitoare si mai calduroasa decat aceea in care se regasesc multi oameni voiosi. Pentru ca o familie mare, desi frumoasa, are nevoie de anumite conditii, am pregatit in randurile de mai jos trei exemple de case pentru familii numeroase. Am selectat trei locuinte cu patru dormitoare, potrivite pentru o familie cu doi sau trei copii, de exemplu. In ceea ce priveste aspectul caselor, ne-am axat pe stilul traditional si ne adresam in special celor care isi doresc o casa ca in povesti, care sa le aduca aminte de casa parinteasca sau de cea a bunicilor.
Case pentru familii numeroase
Primul proiect are o arhitectura deosebit de frumoasa, cu acoperis masiv, balcoane largi la ambele capete, precum si un pridvor sprijinit in trei coloane, cu o ferestra deasupra. In ceea ce priveste suprafata, casa are o suprafata construita de 160 metri patrati, dintre care suprafata utila este de 130 metri patrati. La parter se regasesc un vestibul, un hol central, dar si unul mai mic care duce la garaj, o baie, livingul, o bucatarie inchisa cu loc de luat masa, dar si un birou mic. La mansarda se afla patru dormitoare, unul matrimonial care are o baie proprie si un dressing, precum si un balcon, dupa care urmeaza alte trei dormitoare mici, care impart o baie.
Case pentru familii numeroase
Urmatorul exemplu este o casa rustica, cu o galerie pe doua laturi inconjurata de un frumos gard din lemn, ce se regaseste si la balcon. Amprenta la sol este de 125 metri patrati, iar pretul la cheie ajunge la circa 59.000 euro. La parter, un dormitor completeaza spatiile de zi, in timp ce la mansarda se afla alte trei dormitoare.
Case pentru familii numeroase
In cele din urma, va prezentam un design echilibrat, frumos, cu o fatada simetrica incantatoare si cate o pereche de coloane zidite de-o parte si de alta a intrarii. Are o suprafata utila de 130 de metri patrati, iar cele patru dormitoare cu doua bai sunt asezate de-a lungul unui hol. Cele doua dormitoare din spate au iesire pe terasa prin usile vitrate elegante, la fel ca sufrageria. Bucataria este incapatoare si deschisa spre camera de zi, de care o separa un bar cu patru locuri. Pretul constructiei acestei locuinte la cheie este putin peste 65.000 de euro.
Daca v-a placut acest articol, alaturati-va, cu un Like, comunitatii de cititori de pe Facebook: