Casuta din imaginile de mai jos se intinde doar pe 24 de metri patrati si este parte a unui sat pitoresc situat pe coasta de est a Peninsulei Jutland care cuprinde partea continentala a Danemarcei si un sector restrans din nordul Germaniei. Locuinta minuscula este doar un alt exemplu care demonstreaza cu prisosinta ca spatiul, oricat de mic ar fi, nu este o limita in calea confortului si functionalitatii. Casuta din Jutland poarta sub acoperisul sau idei si viziuni ale arhitectilor si designerilor scandinavi pentru care spatiul mic este doar o provocare profesionala. Imaginile au fost preluate de pe site-ul Smallhousebliss.com, specializat in proiecte de case mici.
Exteriorul acestei casute este acoperit in lemn carbonizat, o optiune des intalnita in nordul Europei. Filonul traditional, cel putin in ceea ce priveste fatada, se opreste insa aici deoarece atentia este imediat captata de spatiile vitrate din podea pana in tavan care practic deschid interiorul catre natura de afara. Sipcile din lemn sunt legate intre ele cu nituri din otel, asemuite de arhitecti cu cusatura distincta vizual a unei perechi de blugi negri.
Casa este precedata de o terasa acoperita partial, extensia din zona superioara avand si rolul de a proteja geamurile generoase de razele soarelui in zilele de vara. Odata patrunsi in interior, pe o usa amplasata lateral, descoperim un spatiu neintrerupt, singura incapere izolata intre patru pereti fiind baia. In ciuda celor doar 24 de metri patrati, interiorul urca pana in tavan, boltit astfel incat spatiul sa se extinda si vertical.
Tipic caselor scandinave, interiorul este imbracat in lemn in nuanta deschisa care degaja un aer primitor. Lesne de observat, podeaua urca pe pereti, ambele suprafete fiind imbracate in scanduri de stejar.
Ca si in cazul altor casute, dormitorul este amplasat pe o platforma care este construita in zona superioara, un fel de mansarda in miniatura. Spatiul este suficient cat si o persoana inalta sa stea in fund fara sa isi faca grija ca va lovi tavanul cu capul. Pretul acestei casute in stil scandinav este de circa 74.000 de euro.
Daca v-a placut acest articol, alaturati-va, cu un Like, comunitatii de cititori de pe: