Racordarea la utilitati se numara printre conditiile de indeplinit pentru a sta la casa si este o sarcina nu tocmai simpla cu un cost suplimentar semnificativ adaugat la cel al constructiei. Iata cat costa racordarea la curent si gaze.
Pentru racordarea la reteaua de distributie a energiei electrice, este necesara obtinerea avizului tehnic de racordare (ATR) de la distribuitor.
Dupa depunerea documentatiei complete, distribuitorul va intocmi fisa de solutie si va emite, in maxim 30 zile calendaristice, avizul tehnic de racordare in care se va preciza solutia tehnica de alimentare si contravaloarea realizarii instalatiei de alimentare.
Pentru racordarea la gaze, trebuie sa transmiti distribuitorului o solicitare. Prima conditie necesară pentru a construi o instalatie de gaze naturale este sa existe deja o conducta pe strada la care sa iti poti racorda casa. Distribuitorul va calcula, la solicitarea ta, tariful de racordare pentru realizarea unui bransament.
Daca pe strada nu exista conducta de gaze naturale, distribuitorul va face un studiu de fezabilitate la solicitarea ta. Daca investitia pentru realizarea unei conducte se dovedeste rentabila, costurile vor fi suportate de distribuitor. In caz contrar, solutia este ca tu sa participi la cofinantarea lucrarii.
Cat costa racordarea la curent si gaze
Curent
Emiterea ATR se realizeaza contra cost pe baza de tarife reglementate de Autoritatea Nationala de Reglementare in Domeniul Energiei (ANRE) prin Ordinul 114/2014.
ATR pentru o casa cu consum normal, de peste 100 kW pe luna, costa 266 de lei.
Stabilirea tarifului de racordare se stabileste conform listei de tarife si indici aprobate de ANRE prin Ordinul 141/2014.
Pentru un bransament monofazat radial aerian aveti de platit 1666 de lei fara priza de pamant si 2.500 de lei cu priza de pamant.
Pentru un bransament monofazat subteran, aveti de platit 2.142 – 2.380 lei fara priza de pamant si 2.618 – 2.975 cu priza de pamant.
Gaze
Redam tarifele estimative de racordare(pentru lungime de 7 metri de carosabil) TVA inclus, prezentate de frima-gaze.ro
Zona verde sau pamant: 1.250 – 1.500 lei
Piatra: 1.300 – 1.550 lei
Asfalt sau beton: 1.650 lei
Asfalt peste beton: 1.450– 1.700 lei
Pe site-ul wirom.ro, aveti la dispozitie un calculator de costuri de racordare, conform caracteristicilor amplasamentului dumneavoastra.
Surse: cez.ro, eneldistributie.ro, engie.ro
Surse foto: timpolis.ro, zoom-biz.ro
Daca ti-a placut acest articol, te asteptam sa intri in comunitatea de cititori de pe pagina noastra de Facebook, printr-un Like mai jos: