Daca v-ati propus sa va construiti o casa anul acesta si sa profitati la maximum de dimensiunile terenului, este bine sa stiti ce spune legea despre distanta minima dintre case, pentru a nu avea probleme cu vecinii. Totul este reglementat de Codul civil.
Potrivit articolului 612 din Codul civil, orice constructii, lucrari sau plantatii se pot face de catre proprietarul fondului numai cu respectarea unei distante minime de 60 de centimetri fata de linia de hotar, daca nu se prevede altfel prin lege sau prin regulamentul de urbanism, astfel incat sa nu se aduca atingere drepturilor proprietarului vecin. In cazul in care cele doua parti se inteleg, orice derogare de la distanta minima se poate face prin acordul partilor exprimat printr-un inscris autentic.
Pe de alta parte, nu este permis sa se faca fereastra sau deschidere in zidul comun decat cu acordul proprietarilor, scrie agrointel.ro. Pentru fereastra de vedere, legislatia prevede obligatia de a se pastra o distanta ”de cel putin 2 metri intre fondul, ingradit sau neingradit, apartinand proprietarului vecin si fereastra pentru vedere, balconul ori alte asemenea lucrari ce ar fi orientate catre acest fond”. Fereastra pentru vedere, balconul ori alte asemenea lucrari neparalele cu linia de hotar spre fondul invecinat sunt interzise la o distanta mai mica de un metru.
Unde trebuie sa se scurga apa
Codul civil clarifică și locul unde trebuie să se scurgă apa de pe acoperișul caselor. ”Proprietarul este obligat să își facă streașina casei sale astfel încât apele provenind de la ploi să nu se scurgă pe fondul proprietarului vecin”, spune articolul 611 din Cod.
Legea reglementeaza si distanta fata de curtea vecinului in cazul plantarii unui pom. ”In lipsa unor dispozitii cuprinse in lege, regulamentul de urbanism sau a obiceiului locului, arborii trebuie saditi la o distanta de cel putin 2 metri de linia de hotar, cu exceptia acelora mai mici de 2 metri, a plantatiilor si a gardurilor vii”, se arata in legislatie.
Daca distanta minima pentru plantarea unui pom nu este respectata, atunci ”proprietarul vecin este indreptatit sa ceara scoaterea ori, dupa caz, taierea, la inaltimea cuvenita, a arborilor, plantatiilor ori a gardurilor vii, pe cheltuiala proprietarului fondului pe care acestea sunt ridicate”.