Mai sunt doar două săptămâni până la Crăciun, iar majoritatea gospodinelor au început să își facă meniul pentru masa de sărbători. De pe mesele românilor cozonacul este nelipsit, iar româncele pregătesc acest preparat tradițional în cantități considerabile. De aceea, în acest material vă arătăm câte zile se poate păstra cozonacul în frigider!
Câte zile se poate păstra cozonacul în frigider
După Sărbători, majoritatea gospodinelor rămân cu multă mâncare, dar și cu prăjituri. Cozonacul se face în cantități mari, așa că mulți preferă să-l mai păstreze la rece.
Indiferent că vorbim despre cozonacul cumpărat sau despre cel făcut în casă, foarte puține gospodine știu că acest preparat are totuși un termen limită de consum. De obicei, cozonacul ajunge să se întărească după câteva zile, dar există un truc prin care vă puteți bucura mai mult de acest preparat delicios.
După ce Crăciunul a trecut, experții recomandă gospodinelor să învelească cozonacul într-o coală de hârtie, după care să acopere totul cu un prosop de pânză și apoi să îl pună într-o pungă de plastic, care va merge direct la frigider.
În acest fel, aromele cozonacului se vor păstra proaspete. Totuși, este de preferat ca acesta să nu fie ținut mai mult de o săptămână la frigider.
Sursa foto: impact.ro