
Unele retete implica folosirea de albusuri, altele doar de galbenusuri. La final, ne trezim cu cate putin din fiecare si adesea alegem varianta cea mai simpla, debarasarea. Avem insa la dispozitie numeroase alte retete pentru a ne folosi de albusurile si galbenusurile ramase, multe dintre ele simple, care solicita putin timp si resurse modeste. Daca nu vreti sa sariti dintr-o reteta in alta, atunci folositi-le in tratamente de infrumusetare. Mai jos gasiti cateva sugestii pentru ce puteti face cu albusurile si galbenusurile ramase.
Pentru cei pasionati de gatit, recomandam o reteta simpla in care sa folositi albusurile ramase – spuma de ciocolata. Aveti nevoie de 200 de grame de ciocolata organica, de preferat ciocolata neagra, doua lingurite de coniac, albusurile de la trei oua, 50 de grame de zahar pudra si 100 de mililitri de frisca. Dati ciocolata pe razatoare intr-un bol tinut deasupra unei oale cu apa clocotita. Dupa ce incepe sa se topeasca adaugati coniacul si amestecati bine.
Intr-un alt castron bateti albusul pana devine o spuma consistenta, adaugand treptat zaharul pudra. Bateti frisca intr-un alt recipient. Amestecati apoi ciocolata cu albusul si frisca pana cand compozitia capata consistenta. Turnati-o apoi in pahare sau in cesti si presarati la final putina ciocolata data tot prin razatoare si puneti la rece pentru cel putin doua ore.
Trecem acum la o reteta in care sa folositi galbunusurile ramase – sos hollandaise. Aveti nevoie de doua galbenusuri, de 4 pana la 8 linguri de unt maruntit, sare, piper si boia de ardei si una soua doua linguri de zeama de lamaie sau otet din vin alb. Bateti galbenusurile intr-un castron din metal asezat deasupra unei oale cu apa pusa la incalzit. Bateti pe masura ce apa se incalzeste, fara a da in clocot, pana cand galbenusurile se ingroasa si devin cremoase.
Indepartati castronul de deasupra apei si adaugati treptat untul, amestecand pana cand se topeste. Adaugati la final sarea, piperul si boiaua de ardei, dupa gustul vostru, si zeama de lamaie. Daca sosul este prea gros, atunci adaugati putina apa rece pentru a-l dilua. Asociati sosul cu peste, in special somon la gratar.
Galbenusul batut si aplicat apoi pe par functioneaza ca un balsam natural. Lasati-l sa actioneze timp de 20 de minute si clatiti apoi cu apa calduta. Parul vostru va straluci si va avea un aspect sanatos, plin de vigoare. Pentru o masca de fata sanatoasa, bateti albusul pana devine consistent si aplicati-l apoi pe obraji. Lasati-l 15-20 de minute si apoi clatiti fata. Ajuta la combaterea acneei, confera elasticitate pielii si absoarbe excesul de sebum.
Surse: Bbcgoodfood.com, Ehow.com, Cookingnook.com
Daca v-a placut acest articol, alaturati-va, cu un Like, comunitatii de cititori de pe: