Suntem pe ultima suta de metri cu pregatirile pentru masa de Craciun si cumparatul cadourilor pentru familie, cei care ne viziteaza sau pe care ii vizitam. Va venim in ajutor orientandu-va spre vinurile potrivite la mesele de sarbatori sau pentru a fi facute cadou in aceasta perioada. Ne spune ce vinuri bem de Craciun si Revelion somelierul Sergiu Nedelea.
VIN sarbatorile, VINe Revelionul si daca tot VIN, nu se poate fara VIN!
Daca ar fi dupa mine, incepand cu 1 Decembrie (ca tot e sarbatoare nationala), pana la Sf. Vasile, as recomanda sa se bea numai sampanie. Am spus sampanie, asa pe romaneste, desi poate fi Champagne, Cava, Sekt, Asti… vinuri spumante.
Exista o ratiune in spatele bulelor (de dioxid de carbon) ce danseaza in flutele de sampanie. Vinul, in care ele se joaca, se asociaza cu veselia, cu bucuria sarbatorilor si mai ales este companionul perfect ce ne poate insoti de la aperitiv pana la desert.
Spumantul Sole de la Recas este o buna alegere.
Varietatea preparatelor culinare in aceasta perioada a anului este foarte bogata si vinul spumant face fata tuturor provocarilor. Dar pentru ca tot vorbim de varietate, haideti sa lasam spumantele, am tot povestit despre ele. Sa ne gandim la marile vinuri albe sau rosii, turnate in cristalurile sarbatoresti si degustate la umbra calduroasa a flacarilor din semineu.
Cand vine iarna, parca-i un desfrau culinar. Se fac atatea bucate de parca nu s-a mancat nimic tot anul. Craciunul ne aduce, dupa postul indelungat, sarmale mai mari sau mai micute, in foi de varza sau infasurate-n foi de vita. Ne mai pune pe masa, domnia sa Craciun, piftii gustoase de purcel sau de curcan indopat in ajun, carnuri felurite, proaspete sau date la fum, carnati cu umpluturi usor condimentate sau iuti de-ti vine sa golesti damigenele pline de vin rubiniu. Nu trebuiesc uitati caltabosii, lebarul sau tobele cele burtoase, prietene cu un vin rosu nu prea varsnic, un adolescent de vreo doi ani. Ar merge si ceva costita afumata pusa pe pat de varza calita, langa o tigaie unde sfarie “pomana porcului”, privite intrebator de-o mamaliga mare si galbena ca o luna plina. E aici e lucru cu dichis, trebuie umblat la vinurile ale batrane, Caberneturi, precum Soare de la Vinarte sau Cabernet Sauvignon de la Crama Oprisor ce-ti strang putin gingiile, ori un Merlot cu nume de print, Mircea sau Matei de la Vinarte, uitat de vreme, ce se rastogoleste-n gura, amintindu-ne de poamele toamnei.
Si daca gospodarul ori gospodina vrea sa-si uimeasca oaspeti si face oarece rulada de purcel cu ciuperci, totul pus la tava in cuptor, invelit in mirodeni si stopit din cand in cand cu vin, ei atunci trebuie s-o invitam la masa si pe domnia ei Feteasca Neagra Apogeum de la Tohani cu roba ei violacee si-arome de prune uscate….
Si uite asa tot ne ospatam pana ne prinde Revelionul. Si o luam de la capat, putin mai fandositi, de parca nu noi ne-ndopam cu caltabosi zilele trecute. Dupa ceva mezeluri fine, incercam timid o salata de boeuf, la care potrivim un sfant amestec sec de Cotnari din Tamaioasa Romaneasca, Francusa si Feteasca alba, ca vorba cea: “cei-i bun e din trei facut”.
Si cum traditia cere si peste la an nou, ne conformam si mergem curajos inainte cu Cotnariul, ori dibuim prin pivnita vreun roze uitat de asta vara, asa ca sa mai schimbam putin gusturile. Dar bate orologiul de an nou si spumantele incep sa pocneasca nervoase, vrand parca sa-acopere bubuiturile de artificii. E numai bine, ne curatam putin papilele cu piscatoarea bautura, pentru ca trebuie s-o luam de la capat.
Vin piesele grele din pasareturi fezandate, ce vor un gingas Pinot Noir Issa de la Crama La Salina din Turda. Mai sunt si carnurile invelite-n sosuri ca asta-i datina la noi sa tina ospatul pana dimineata si sa fie stropit cu nobil vin, fie din stramosestile potgorii, ori vre-un Shiraz La Cetate de la Crama Oprisor, cu taninuri rotunjite in butoaie de stejar.
Dar vai ne-a prins dimineata in cantec de romante si-n pupaturi de Perinita. Mai ca-ti vine sa te primenesti cu o Cramposie din Dragasani de la Crama Isarescu si sa o iei de la capat, ca ne bate la usa Sf. Vasile.
La zi de sfinti, vin oaspetii nepofititi, caci stiu ei ca se mai gaseste cate ceva de-ale guri, cu toate ca s-au jurat ca nu vor incerca decat o placinta cu branza si stafide sau ceva tort, stropite cu putina Grasa de Cotnari. Asa sa fie, spui, in timp ce pui pe masa un “mizilic” de inceput si-o butelie de Feteasca Alba Liliac, ce miroase a ger si-a vara deodata…. Ca asa-i la sarbatoare.
La multi ani!
Mai puteti citi recomandari ale lui Sergiu Nedelea pe winetaste.ro.