Construirea unui pat din lemn nu este atat de complicata pe cat ar parea la prima vedere. Si, in plus, putina vrednicie in casa nu strica niciodata. Pe langa faptul ca puteti economisi bani, piesele de mobilier construite cu propria mana aduc un plus de personalitate incaperilor, in timp ce isi indeplinesc rolurile practice, pliindu-se perfect pe spatiile interioare si permitandu-va astfel sa creati decoruri bine proportionate.
Am vazut anterior cateva exemple de mobilier construit in casa, iar astazi ne oprim asupra unui proiect de care cu totii avem nevoie, indiferent de tipul de locuinta in care stam, casa mare sau mica sau apartament. Vom vorbi in continuare despre construirea unui pat din lemn, oferindu-va trei modele, fiecare insotit de imagini elocvente, preluate de pe site-ul Wikihow.com.
Construirea unui pat din lemn: Model consta dintr-un cadru sustinut pe patru picioare
Primul model este un pat dublu de dimensiunile 2/1.5 metri, usor de construit. Primul pas este constructia cadrului patului, urmand instructiunile din imaginile de mai jos. Atasati cele patru scanduri de picioarele de lemn folosind cleme metalice.
O alta optiune, traditionala, este atasarea scandurilor prin sistemul clasic de imbinare prin crestare. Consolidati cadrul de lemn introducand in interior patru randuri de traverse montate la o distanta egala una de alta, folosindu-va tot de cleme metalice pentru a le atasa de cadru. La final montati doua bucati de placaj si patul este gata.
Construirea unui pat din lemn fara picioare
Al doilea model propus nu are picioare si se fixeaxa direct pe cadrul din lemn, format tot din patru scanduri imbinate cu ajutorul unor suruburi. Traversele sunt de data aceasta doua scanduri de aceleasi dimensiuni cu cele folosite la constructia cadrului.
Platforma este acum consolidata cu ajutorul unui cadru amplasat deasupra celui de la baza, dupa care asezam o placa de furnir, dintr-una sau doua bucati. Salteaua va fi acum uniform sustinuta pe toata suprafata sa, fara sa apara goluri in timp.
Construirea unui pat din lemn cu tablie si rafturi
In fine, ultimul model este mai complex, dar si mai dichisit. Platforma patului este data de doua randuri compartimentate care vor servi drept spatii de depozitare. Un alt cadru compartimentat va fi transformat in tablia patului, unde veti putea, de asemenea, aseza carti si alte elemente decorative.
Acest cadru se va sprijini pe picioare separate. Adaugati un raft in partea superioara a tabliei, dupa care puteti monta doua noi compartimente, pentru un plus de estetica.
Daca v-a placut acest articol, alaturati-va, cu un Like, comunitatii de cititori de pe: