Agentia Europeana pentru Medicamente ar fi dispusa ca, pe viitor, sa aprobe un vaccin contra COVID-19 chiar daca acesta va da rezultate la mai putin de 50% dintre cei carora le este administrat, scrie presa din Statele Unite. Peste Ocean, regula este clara: rata de eficacitate nu trebuie sa fie mai mica de 50%.
Multi imunologi dau de inteles ca o decizie a Agentiei Europene pentru Medicamente in acest sens nu ar fi una prea inteleapta. Motivul: o rata de eficacitate scazuta ar diminua increderea populatiei in vaccinul contra COVID-19 si contra vaccinurilor, in general, scrie businessinsider.com.
„Este o chestiune care se dezbate intens. Oamenii sunt destul de precauti cand vine vorba de aprobarea unui vaccin, pe repede inainte. Trebui sa ai atat o rata de administrare mare, cat si o eficacitate ridicata. Trebuie sa le ai pe amandoua. Si asta este preocuparea momentului, mai ales pentru ca exista un nivel ridicat de neincredere in vaccinuri”, a explicat Martin McKee, profesor si expert in sanatate europeana la Scoala pentru Igiena si Medicina Tropicala din Londra.
Imunitatea de turma, misiune aproape imposibila
Daca Uniunea Europeana aproba un vaccin cu eficacitate sub 50% (adica functioneaza la sub 50% din cei infectati, la restul nu are efect), este imposibil sa ne indreptam spre imunitatea de turma, este de parere Razvan Chereches, profesor de sanatate publica la Universitatea Babes-Bolyai.
„Chiar daca ministerul sanatatii va fi capabil sa vaccineze (cu acordul obtinut al populatiei) suficient de multi si suficient de repede, vom continua sa avem cresteri periodice ale ratei de infectie, va fi nevoie de masca, distantare si spalatul mainilor si periodic sectiile ATI vor fi coplesite. Mai bine sa puna un standard inalt – cu eficacitate mare a vaccinului”, recomanda Razvan Chereches.
Aproape 96% dintre romanii decedati aveau comorbiditati
Centrul National de Supraveghere si Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) a publicat, la 27 octombrie 2020, Raportul saptamanal de supraveghere COVID-19 actualizat cu intervalul 19-25 octombrie 2020. Astfel, pana la 25 octombrie 2020, 95,7% dintre decese aveau comorbiditati asociate, 82,2% din totalul deceselor au survenit la persoane de peste 60 de ani, iar 59,9% dintre acestea erau intalnite la barbati.
Persoanele cu varste cuprinse intre 70-79 ani, 60-69 ani si peste 80 de ani sunt cele mai afectate: aproape 31% (70-79 ani), cca 27% (60-69 ani) si 25% (peste 80 de ani). Grupa de varsta 50-59 ani are un procent de decese de aproximativ 12%, in timp ce persoanele din categoria 40-49 ani au un procent de mortalitate semnificativ mai mic (cca 4%). Procentele de mortalitate corespunzatoare grupelor de varsta 20-29 de ani (cca 1%) si 30-39 de ani (cca 2%) erau, la 25 octombrie, sub 5%.