Autoritatile de la Belgrad au decis sa reimpuna restrictii pentru limitarea infectarilor cu coronavirus, dupa ce numarul cazurilor zilnice a ajuns de la 50 la 350 in doar o luna. E stare de urgenta in capitala Serbiei.
In trei spitale din Belgrad sunt tratati, din nou, doar bolnavii de coronavirus si medicii abia mai fac fata valului de pacienti noi.„Paturile se ocupa rapid, practic imediat dupa ce devin disponbile pentru pacientii cu COVID-19”, a declarat unul dintre medici, sub protectia anonimatului, relateaza Euronews.
Marea greseala a guvernului din tara vecina a fost ca a permis organizarea competitiilor sportive, cu public. Printre acestea s-a numarat si turneul de tenis de care s-a ocupat celebrul Novak Djokovic. Acesta a fost testat pozitiv pentru coroavirus, luna trecuta, dar s-a vindecat.
Djokovic confirmase, pe 23 iunie, ca a fost infectat, dupa ce a luat parte la Adria Tour, un circuit care cuprindea turnee de tenis in Serbia, Croatia si Bosnia. Acesta a fost anulat dupa aparitia mai multor teste pozitive cu prilejul turneului de la Zadar (Croatia).
Greseli in lant
Meciurile de fotbal cu mii de suporteri, ceremoniile religioase si alegerile parlamentare sunt considerate evenimente care au favorizat propagarea virusului. Saptamana trecuta, cativa oficiali de rang inalt din coalitia de guvernare, printre care presedintele parlamentului si ministrul apararii, s-au imbolnavit de COVID-19.
La Belgrad, starea de urgenta a intrat in vigoare pe 3 iulie. Locuitorii trebuie sa să poarte măşti în spaţiile publice închise şi în transportul public. Programul de funcţionare a cluburilor şi cafenelelor va fi scurtat, iar adunările publice vor fi limitate la 100 de persoane în spaţiile închise şi la 500 de persoane în aer liber.
Peste 15.000 de cazuri si aproape 300 de morti
De la debutul pandemiei, in Serbia s-au inregistrat 15.504 cazuri de infectare cu coronavirus si 298 de decese. In prezent, sunt 2.142 de cazuri critice, iar 85 de pacienti care au contractat virusul Sars-Cov-2 se afla internati in stare critica.
Pe teritoriul Romaniei, au fost confirmate deja 28.166 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 20.432 au fost externate, dintre care 19.545 de pacienti vindecati si 887 de pacienti asimptomatici, care au parasit spitalul la 10 zile dupa depistare. 1.708 persoane diagnosticate cu coronavirus au decedat.