Florariile si pietele sunt pline in perioada aceasta de bujori, o floare spectaculoasa, cu un parfum seducator. Daca doriti sa aveti propriile tufe pline de astfel de flori, iata cum se face cultivarea bujorului in gradina.
Cand plantam bujorii
Cea mai buna perioada pentru plantarea bujorului este inceputul toamnei, din septembrie pana la mijlocul lui octombrie, daca obtineti planta prin separarea tufei. Daca aceasta creste in ghiveci si doriti sa o mutati in gradina, puteti face acest lucru din mai pana in octombrie.
Cultivarea bujorului in gradina. Amplasare
Amplasati tufele de bujori in zone luminate din plin si aerisite. Puneti bulbii la aproximativ 5 cm sub pamant si la 80 – 100 cm distanta intre ei.
Cultivarea bujorului in gradina. Sol si fertilizare
Solul cel mai bun pentru ei este cel argilos imbogatit cu mranita bine putrezita, cu un drenaj normal, fara apa stagnanta. Fertilizati anual cu mranita sau pamant de frunze bine descompuse – plantele se vor fortifica, devenind mai rapid puternice si chiar daca veti avea probleme cu aparitia mai multor buruieni, merita efortul. Mentineti solul din jurul tufelor liber si afanat.
Cultivarea bujorului in gradina. Ingrijire
Nu deranjati radacinile de bujori decat la 4-5 ani de la plantare si numai daca este o necesitate.
Cat sunt inca in faza de boboci, instalati sisteme de sustinere a tijelor florale. Un suport elegant si eficient poate fi confectionat dintr-un inel metalic cu doua picioruse fixate in pamant.
Aveti grija sa aiba apa suficienta pe perioada infloririi, dar si pe urma, mai ales in iulie-august, cand plantele isi formeaza mugurii florali incipienti pentru anul urmator.
Nu taiati sub nici o forma frunzisul bujorului dupa inflorire, pentru ca acesta asigura hranirea continua a radacinilor, fortificand planta. Puteti inlatura numai tijele uscate si portiunile ofilite sau rupte.
Surse: gradina-online.ro, tarancutaurbana.ro, paradisverde.ro
Surse foto: keywordssuggests.com, caroledrake.com
Daca ti-a placut acest articol, te asteptam sa intri in comunitatea de cititori de pe pagina noastra de Facebook, printr-un Like mai jos: