Cum arată casa din Siriu a lui Benone Sinulescu, regretatul artist de muzică populară. Artistul deținea o locuință în satul Lunca Jariştei, comuna Siriu. În luna septembrie 2024, Consiliul Local Municipal (CLM) Buzău a aprobat achiziţionarea casei contra sumei de 50.000 de euro.
Cum arată casa din Siriu a lui Benone Sinulescu
Imobilul este construit dintr-un teren arabil în suprafaţă de 1.552 mp, un teren din categoria de folosinţă curţi-construcţii cu o suprafaţă de 848 mp, o locuinţă cu o suprafaţă de 96,7 mp şi două anexe. Locuința din Siriu în care a locuit Benone Sinulescu are trei camere, iar obiectele din casă au rămas la fel ca pe vremea când solistul trăia.
După ce a plecat din satul natal, casa părintească rămăsese în grija unor veri ai artistului, puţinele rude care îl mai întâmpinau pe artist atunci când îşi vizita localitatea de baştină.
„Se însuşeşte preţul de vânzare-cumpărare al imobilului, care este de 50.000 euro, conform proceselor-verbale de negociere a preţului de cumpărare a imobilului. Plata se va face în lei la cursul de referinţă al Băncii Naţionale a României din ziua efectuării plăţii. Taxele notariale privind achiziţionarea imobilului, precum şi cele privind înscrierea imobilului în cartea funciară vor fi suportate de cumpărător.
Această achiziţie a fost cuprinsă în programul de investiţii publice pe anul în curs. Imobilul cumpărat în condiţiile prezentei hotărâri se înregistrează ca bun aparţinând domeniului public al municipiului Buzău, la valoarea prevăzută în contractul de vânzare-cumpărare”, prevede hotărârea aprobată în cadrul şedinţei CLM, potrivit Agerpres.
Casa va deveni muzeu
Conform datelor de la administrația publică, după încheierea contractului de vânzare-cumpărare, imobilul va fi transformat într-o casă memorială.
„Încercăm să facem acest act de ducere mai departe a memoriei lui Benone Sinulescu, cel mai mare artist al muzicii populare româneşti. Am fost binecuvântaţi că este buzoian, a cântat Buzăul ca nimeni altul, muzica lui va rămâne pentru totdeauna în memoria buzoienilor şi casa în care s-a născut şi a crescut de la Siriu încercăm să o cumpărăm şi să facem împreună o casă memorială”, se mai precizează în comunicat.
Îndrăgitul artist de muzică populară Benone Sinulescu a încetat din viață pe 18 noiembrie 2021, la vârsta de 84 de ani.
Sursa foto: Arhivă Adevărul/ sansanews.ro