Cum arată locuința smart în care locuiește Zanni? Câștigătorul Survivor All Stars locuiește într-o casă full smart, pe care și-a cumpărat-o după ce a muncit enorm. Locuința are 5 camere, 3 băi, dar și o curte impresionantă.
Cum arată locuința smart în care locuiește Zanni
Zanni, câștigătorul de la Survivor All Stars, locuiește într-o casă care valorează peste 200.000 de euro. Artistul și-a investit toți banii într-o locuință full smart. În 2021, el mărturisea că și-a achiziționat prima locuință – un apartament cu două camere în București.
Apoi, el și-a dorit ceva mai mare, așa că și-a achiziționat o casă full smart, lângă București. Pe social media, el le prezenta fanilor noua sa proprietate. Locuința se află pe un teren de 500 de metri pătrați, are o suprafață de 172 de metri pătrați, cinci camere, trei băi și este eco-friendly, dotată cu panouri fotovoltaice.
Dotată cu obiecte moderne și de calitate
Livingul conține numai obiecte moderne. Bucătăria este echipată cu o masă încăpătoare, mult spațiu de depozitare și aparate electrocasnice moderne. Dormitorul lui Zanni continuă tema cromatică a casei, în nuanțe de alb, gri și negru. Patul electric, tablourile cu propriul chip și televizorul mare montat pe perete contribuie la un ambient personalizat
„Am stat într-un centru de copii până la 6 ani, un centru în care făceam foamea și eram dresați doar cu bătaia. Cât am stat acolo nu am știut ce este timpul, spațiul, copilăria, nici măcar diferența dintre fete și băieți.
Îmi aduc aminte perfect că la un moment dat, de câteva ori pe lună au început îngrijitoarele să ne scoată în curte și să ne alinieze. Tot ce știam era că după fiecare aliniere în curte, unul dintre noi dispărea…
Știam că dispare spre ceva mai bun și mai știam că nu vreau să rămân singur la cămin. Se făceau adopții, pentru că urma să se închidă orfelinatul (…). Nu realizam că viața poate să fie mai bună, că foamea poate să treacă (…)’, a povestit Zanni.
Anul trecut, Zanni s-a gândit să renunțe la casa sa smart și să se mute înapoi în București. A pus casa la vânzare pentru suma de 240.000 de euro. Cu toate acestea, intenția sa de a vinde casa nu s-a concretizat.
Sursa foto: Libertatea