Curățarea hainelor devine de multe ori o misiune grea sau chiar imposibilă pentru gospodine. Asta după ce le-am pătat cu produse ce sunt bine absorbite, grăsimea, spre exemplu. Oricât am încerca apoi să o eliminăm de pe țesături, pare că nu iese deloc. Petele de grăsime de pe obiectele vestimentare preferat pot fi îndepărtate cu succes dacă acționezi rapid și folosești metodele potrivite. Iată cum îndepărtezi rapid petele de grăsime de pe haine!
Cum îndepărtezi rapid petele de grăsime de pe haine
Grăsimea este un adevărat rival pentru haine, mai ales pentru cele favorite. Din momentul în care pătrunde în ele se formează ca o pată rigidă și strică materialul. Din fericire, există metode salvatoare, pe care le puteți pune în practică acasă. Sigur aveți aceste ingrediente prin locuință, iar dacă nu, se găsesc ușor în magazine sau… farmacii.
Aspirina – ideală pentru scosul petelor
Știai despre aspirină că poate îndepărta grăsimea de pe un articol vestimentar? Ia o pastilă și zdrobește-o, amestec-o cu puțină apă caldă și aplică pasta obținută pe suprafața afectată. Un interval de 10-15 minute ar trebui să fie suficient încât grăsimea să dispară.
Pudra de talc
O altă metodă este să așezi haina pe o suprafață plană și acoperă petele de grăsime cu pudră de talc. Lasă pulberea să absoarbă grăsimea timp de cel puțin 30 de minute, apoi îndepărtează-o și spală haina ca de obicei.
Sare
Puteți pune haine pe o suprafață plană, pe partea cu petele. Aplică sare generos pe pete și presează ușor cu o cârpă curată. Sarea va absorbi din grăsime. După aproximativ 15-20 de minute, scutură excesul de sare și spală haina. Vei observa cum grăsimea dispare cât ai clipi. Spre final, scutură haina de sare și bag-o la spălat.
Detergent de vase
Aplică o cantitate mică de detergent pentru vase sau săpun de rufe direct pe pete. Freacă ușor cu degetele sau o perie moale și lasă să acționeze timp de 10-15 minute înainte de spălare.
Dizolvant
Și un dizolvant comercial face minuni la hainele pătate de grăsime! Ai grijă, însă, ca acesta să nu aibă efect și de decolorare. Toarnă puțin pe zona unde este nevoie, se lasă să acționeze între 30 și 40 de minute, după care introducem haina în mașina de spălat. Nu setați temperatura mare!
Sursa foto: freepik