Bucătăria este o încăpere importantă a casei. Aici este locul în care iau naștere deliciile culinare, îți bei cafeaua la primele ore ale dimineții și în care cauți energia la începutul fiecărei zile. De aceea, este important ca aspectul ei să fie unul plăcut și să te inspire.
Dacă bucătăria are nevoie de renovare, dar nu ești gata pentru o demolare în toată puterea cuvântului, ar trebui să apelezi la soluții de efect și cu aplicare rapidă.
Tapetul
Unul dintre cele mai rapide și mai de efect este tapetul. Un accesoriu ce poate fi montat pe toți pereții, pe un singur perete, pe anumite zone sau chiar pe tavan, tapetul te transformă în propiul tău designer de interior. Desigur, dacă faci această alegere trebuie să știi că nu orice tapet este bun pentru bucătărie. Varianta de care ai nevoie este cea lavabilă. Un tapet lavabil, așa cum îi spune și numele, este foarte ușor de curățat. Iar în privința modelelor, in zilele noastre ai de unde alege. Această galerie foto te poate inspira din plin, dacă ai una astfel de plan.
Cum în zilele noastre un astfel de accesoriu de decor vine în modele inedite și variate, bucătăria ta poate invita la visare, la relaxare, la vacanță și multe altele.
Ce face tapetul atât de ușor de utilizat pentru o renovare rapidă este ușurința instalării. Trebuie doar sa ai grijă la instrucțiunile exacte oferite de producător. Dacă pereții nu au nevoie de reparații, atunci misiunea este chiar mai ușoară.
Plante și alte accesorii mici
Cum tendințele în design interior pentru 2020 pun accent pe elemente din natură, ai putea lua în considerare să aduci natura în bucătăria ta. Plantele verzi sunt printre cele recomandate și vor oferi un aer fresh și o schimbare vizibilă a decorului.
Stickerele cu mesaje inspiraționale au darul de a sparge monotonia și, de ce nu, de a-ți oferi o perspectivă nouă. De asemena, un tablou în culori vii poate fi pata de culoare de care bucătăria ta are nevoie pentru a ieși din monotonie. De altfel, culorile sunt foarte importante, spun cercetătorii, și ne influențează starea de spirit. Galbenul emană optimism, roșul evocă sentimente intense și menține adrenalina la cote ridicate, albastrul invită la liniște și calm, în timp ce portocaliul este o culoare veselă și tonică, ce reduce stresul și te ajută să fii mai fericit.
Mobilierul mic
Uneori, o renovare se poate numi și o mică schimbare a mobilierului. Dacă nu vrei să faci mari modificări, dar își dorești o schimbare de decor, piesele noi de mobilier pot revigora atmosfera. O masă, un scaun sau mai multe ar putea deveni vedete în bucătăria ta. Mai ales dacă le alegi în culori care sparg monotonia și care te întâmpină cu un strop de veselie ori de câte ori calci pragul bucătăriei.
Orice ai alege, nu trebuie să ții cont de tendințe. Fă schimbarea din suflet, pentru că ea trebuie să fie în acord cu preferințele și stilul tău de viață.
Foto: Pixabay