Fazele de evolutie a infectiei cu COVID-19 sunt prezentate intr-un grafic realizat de reputatul medic Virgil Musta, de la Spitalul de Boli Infectioase „Victor Babes” din Timisoara.
Daca oamenii inteleg fazele bolii, vor sti cum sa actioneze la timp, spune Virgil Musta. „Aceste recomandari vin ca urmare a observatiilor pe care le-am putut face in ultima perioada la pacientii Covid-19 internati la Spitalul Victor Babes din Timisoara, din care a rezultat faptul ca 80% dintre cei care din pacate au decedat au venit tarziu la spital, iar eu am convingerea ca o mare parte dintre ei puteau fi salvati daca veneau mai devreme”, explica medicul.
Din momentul contractarii virusului, acesta ajunge la nivelul nasului si gatului si urmeaza o perioada medie de 5-7 zile (dar poate ajunge si pana la 14 zile) in care virusul se multiplica. Se numeste perioada de incubatie. Pacientul nu prezinta simptome, dar dupa cateva zile de la contactul cu persoana care i-a transmis virusul poate deveni contagios, chiar inaintea aparitiei primelor simptome. Fazele infectiei sunt cele din graficul de mai jos.
Faza a III-a, cea mai grava
In cea mai grava faza a infectiei, pacientul are un istoric de boala de peste 14 zile de la primele simptome. Starea generala se inrautateste brusc, saturatia de oxigen SaO2 scade sub 90%, astenia este marcanta, tusea poate fi intensa, pacientii nu mai pot desfasura nicio activitate, uneori prezinta si tulburari neurologice, somnolenta, stare confuzionala etc.
Din pacate, in ultimul timp, tot mai multi pacienti se prezinta la spital in aceste forme avansate de boala, din diferite motive: fie ca nu doresc sa se interneze din principiu, fie ca se considera rezistenti si ca pot depasi singuri boala, fie ca ei considera ca nu au factori de risc, fie ca nu identifica semnele de boala.
Recomandarile medicului Virgil Musta
- In primul rand, daca aveti oricare dintre simptomele prezentate mai sus, testul PCR va ajuta sa identificati corect si la timp stadiul bolii si actiunile specifice.
- Daca testul este pozitiv, luati imediat legatura cu medicul de familie, expilcati-i cat mai exact istoricul si simptomele prezente, el va va indruma pe mai departe. Daca nu considera ca e cazul sa va spuna sa mergeti la spital (conform celor prezentate de d-voastra) si va recomanda tratamentul pentru acasa, mentineti oricum legatura permanenta cu medicul de familie si mentionati imediat orice schimbare in evolutia simptomelor.
- Daca apar simptomele explicate mai sus pentru faza II (sau mai grav, pentru faza III), pe langa anuntarea medicului de familie, trebuie sa sunati la 112, pentru deplasare obligatorie si rapida la spital pentru evaluare. Aici se masoara saturatia de oxigen, se recolteaza analize specifice si se face radiologie, iar in functie de rezultate (care vor indica exact gradul de severitate) si de locurile disponibile, se hotaraste daca se recomanda internarea imediata sau tratamentul la domiciliu sub supravegherea medicului de familie. Daca vi se recomanda internarea, ar fi bine sa nu refuzati (se recomanda atunci cand se considera ca in spital se poate gestiona mai bine forma d-voastra de boala), pentru ca de cele mai multe ori, pacientii care au refuzat internarea au revenit cu o forma mult mai grava, in unele cazuri nemaiputandu-se face nimic pentru a-i salva.
- Anuntati si alte persoane despre care stiti ca au covid-19 in legatura cu modul in care sa actioneze corect si la timp, trimitandu-le aceste explicatii. Le puteti salva viata!
- Aveti incredere in personalul medical, in medicii specialisti, in cercetatori, sunt oameni care isi dedica energia si experienta pentru a ajuta concret la depasirea acestei perioade foarte grele.
Cititi si: Dezinfectant cu alcool. Concentratia de 70%, mai buna decat cea de 91%
Cititi si: Ce se stie despre noua tulpina a coronavirusului