Achiziționarea unei locuințe este o investiție pe termen lung, motiv pentru care este indicat să optăm și să ne orientăm spre o casă eficientă energetic, care să ne ajute să ne reducem costurile. Iată ce înseamnă eficiența energetică și de ce trebuie să ții cont atunci când îți construiești o casă.
În mod normal, numim o casă eficientă din punct de vedere energetic locuința care consumă cât mai puțină energie pentru iluminare, încălzire sau răcire, deoarece este eficient construită și mobilată. Așadar, imediat cum ai găsit locul potrivit pentru casa visurilor tale din anunțuri terenuri, iată ce ai de făcut!
Cum se construiește o casă eficientă – Ce înseamnă eficiența energetică
Vorbim aici despre un sistem de încălzire bine lucrat, care se bazează pe energie regenerabilă, împreună cu un sistem de ventilație care extrage aerul viciat și îl filtrează, astfel încât să nu se piardă căldura în acest proces.
Este mult mai ușor să construiești de la zero o locuință eficientă, decât să lucrezi pe un proiect deja construit. Atunci când ai control absolut, pentru construcția unei case eficiente trebuie să ai în vedere:
● Locația pentru construcția casei
Relieful este un aspect important ce influențează pe termen lung costurile locuinței. Pentru că, spre exemplu, o casă la munte consumă mai multe resurse decât o casă la câmpie, orientează-te pentru a găsi un loc însorit, care să-ți permită construcția unei case ce va avea un consum mic de energie.
● Orientarea casei
După alegerea locației, orientarea este aspectul principal după care trebuie să te ghidezi atunci când vrei o locuință eficientă. O orientare spre sud va fi mult mai economică, deoarece vei avea lumină și soare, spre deosebire de o orientare spre nord, care consumă mai multă energie.
● Cum alegi camerele și izolația termică
Trebuie știut că dormitoarele au nevoie de căldură, astfel că se vor amenaja în partea de sud, în timp ce încăperile ce nu au nevoie de căldură și lumină, vor fi construite pe partea de nord. Materialele de construcție trebuie alese și ele cu grijă, iar printre cele mai folosite se află oțelul reciclat, placa de ciment izolată și panourile structurale izolate. Izolația termică și hidroizolația sunt foarte importante, așa că optează pentru materiale de calitate ce oferă conduită și rezistență termică.
Acoperișul este elementul care te va ajuta să obții o casă eficientă energetic și îți va reduce consumul de energie cu până la 10%, dacă este ales corect.
Așadar, acestea sunt printre principalele aspecte de care trebuie să ții cont în construcția unei case eficiente energetic. Cu ajutorul unui specialist în domeniu, cu siguranță vei obține rezultatele dorite pentru casa ta!