Atunci când vrei să faci casa lună, probabil că primul tău gând este să dai fuga la supermarket și să golești rafturile de produse de curățenie chimice, cele gata ambalate în recipiente frumos colorate, cu nume pe care le auzi des în reclame. Ajungi la casa de marcat și îți dai seama cât este de scump să îți păstrezi baia, bucătăria, sufrageria și dormitorul dezinfectate și fără urmă de praf ori grăsime, pentru că ai luat pentru fiecare zonă din apartamentul tău câte o soluție care promite să lustruiască și să protejeze suprafețele pentru care sunt destinate. Da, poți apela la această metodă, dar mai poți încerca una mai la îndemână și, poate, de zece ori mai ieftină, folosind pentru a igieniza întreaga locuință produse bio, pe care cu siguranță le ai în casă și despre care nu știai că au și acest rol. Cum poți face curat cu mai puțini bani și mult mai sănătos?
Degresarea cuptorului cu microunde
Dacă ai vărsat ceva sau mâncarea pe care ai încălzit-o astfel a sărit pe pereții cuptorului cu microunde, știi cu siguranță cât este de greu să îl aduci la starea inițială. În loc să pui pe burete soluție de curățat pentru bucătărie, să începi să degresezi și să clătești de multe ori până se duce toată spuma din interior, mai bine apelezi la o metodă mai simplă și mult mai ieftină ca timp și bani. Pune un castron cu apă în care ai turnat oțet și dă drumul două minute la cuptor, pe temperatură maximă. Când procesul s-a încheiat, ia cu un burete toate urmele de grăsime de pe pereți, care se vor înmuia și se vor curăța în câteva secunde. Mai poți pune înăuntru un burete umed pe care ai pus câteva picături de uleiuri esențiale naturale, în aromele tale preferate. Rezultatul va fi același – un cuptor care arată ca nou.
Curățarea cuptorului, a aragazului și a chiuvetei
Când gătești, e imposibil să nu pătezi aragazul și nu întotdeauna ai timp să îl speli imediat ce ai închis flacăra. Poate nici de vasele în care ai servit masa nu ai chef. Grăsimea se va întări curând și vei petrece mult timp încercând să scoți petele inestetice de pe aragaz sau chiuvetă. Nu și dacă ai la îndemână un pliculeț cu bicarbonat de sodiu, care costă foarte puțin. Pune pe burete și pe locul pe care îl vrei curățat puțin bicarbonat și șterge ca până acum. Totul va rămâne curat și igienizat, cu un efort minim. Pentru un plus de efect, poți turna și o cantitate mică de oțet.
Lustruirea geamurilor și a oglinzilor
Când vine vorba de ștersul geamurilor, poți obține imediat o soluție bio care să își facă treaba pe deplin. Amestecă o cantitate mică de borax, coajă de lămâie, și puțin oțet, iar petele sau urmele vor dispărea imediat. Oglinzile vor străluci și te vei putea bucura de ferestre impecabile.
Curățenia poate fi făcută fără probleme folosind doar ce ai la îndemână prin casă, iar rezultatul să fie unul chiar mai bun decât atunci când folosești produse chimice. Spor la treabă!
sursa foto: shutterstock.com