Cum scoti guma lipita pe haine. Tehnici pentru fiecare tip de material

de Dan Arsenie
cum scoti guma lipita pe haine

Cei mai multi dintre noi s-au confruntat macar o data cu acest incident neplacut, lipirea unei gume de mestecat de talpile incaltarilor sau chiar de haine, de unde, in functie de material, poate fi mai usor sau mai dificil de indepartat. Iata cum scoti guma lipita pe haine din diferite materiale.

Inainte de a te apuca sa scoti guma de pe o haina, pregateste gheata, pentru ca aceasta te va ajuta sa indepartezi guma de pe orice material. Consulta eticheta pentru a afla cu ce fel de material ai de-a face si a adapta tehnica.

Cum scoti guma lipita pe haine. Piele

Pentru a scoate guma de mestecat de pe piele, aplica pe zona pe care este lipita guma un saculet in care introdu cateva cuburi de gheata. Lasa-l cateva minute pe guma lipita, apoi, dupa ce aceasta s-a intarit, indeparteaz-o usor, pe bucati, cu ajutorul unei spatule de lemn, scrie avantaje.

Sterge bine urma ramasa cu un tampon demachiant imbibat in otet alb. Lasa sa se usuce, apoi lustruieste-o zona de pe care ai indepartat guma cu ceara de aceeasi culoare cu haina.

Cum scoti guma lipita pe haine. Sintetice

Daca este o haina sintetica, aplica pe ea, asa cum am descris si in cazul pielii, un saculet plin cu gheata. Dupa ce guma s-a intarit, indeparteaz-o cu o spatula de lemn, apoi freaca pata ramasa cu un tampon demachiant imbibat in apa in care ai stors zeama de la o lamaie. Daca pata rezista, repeta operatiunea inca o data.

Cum scoti guma lipita pe haine. Bumbac

De asemenea, daca avem de-a face cu haine de bumbac trebuie sa abordam lucrurile putin diferit.

Guma de mestecat de pe hainele de bumbac se indeparteaza astfel: aplica gheata pe guma, razuieste-o cu un cutit dupa ce s-a intarit, apoi sterge pata cu alcool, daca materialul este colorat, sau cu inalbitor, daca materialul este alb.

Cum scoti guma lipita pe haine. Blugi

In cazul bluginilor, guma lipita se poate scoate ceva mai usor. Daca ti s-a lipit guma de mestecat pe blugi, pune gheata pe ea, apoi indeparteaz-o cu ajutorul unei linguri. Sterge urma ramasa cu alcool de 90 de grade sau cu otet.

Cum scoti guma lipita pe haine. Matase

In cazul hainelor de matase, dupa ce aplici gheata, sterge pata ramasa cu o solutie obtinuta din apa si alcool de 90 de grade. Apoi clateste cu apa curata.

Cum scoti guma lipita pe haine. Lana

Guma lipita de hainele de lana se indeparteaza astfel: aplica pe ea un saculet cu gheata, freaca pata ramasa cu o carpa de bumbac inmuiata in alcool diluat, apoi cu o alta carpa imbibata in apa curata.

Cum scoti guma lipita pe haine. Blana

De pe blana naturala, poti indeparta foarte usor guma inghetand-o, eliminand-o cu ajutorul spatulei de lemn sau al lingurii, apoi frecand pata ramasa cu o carpa inmuiata intr-o solutie obtinuta din apa si alcool. in cazul blanii sintetice, foloseste otet fierbinte in locul alcoolului diluat.

Sursa: caplimpede.ro

Sursa foto: youtube.com

Daca ti-a placut acest articol, te asteptam sa intri in comunitatea de cititori de pe pagina noastra de Facebook, printr-un Like mai jos:

Articole similare