Geaca sau pantalonii preferati din piele trebuie curatati cu grija, fara a risca sa deteriorati materialul. Din fericire, puteti face acest lucru cu o serie de produse de pe piata sau pe care le aveti la indemana in gospodarie. Iata cum se intretin hainele din piele ca sa va bucurati de ele ca noi cat mai mult timp.
Pentru a curata si intretine hainele din piele, trebuie sa cunoastem exact calitatea pieii. Pentru a face asta, specialistii recomanda sa inmuiati un betisor cu vata in decapant special pentru piele si sa frecati putin suprafata pielii.
Daca nu se constata nici o modificare a culorii, probabil ca pielea a fost vopsita cu anilina si atunci are o structura poroasa. In acest caz, intretinerea si curatarea se va face cu un decapant, frecind toata suprafata cu un somoiog din bumbac. Se va insista asupra petelor rebele.
Daca, in urma testului cu batul de vata, culoarea dispare, pielea inseamna ca a fost vopsita cu pigmenti care i-au dat un aspect lacuit si atunci nu trebuie supusa unor produse agresive. In acest caz, pielea se trateaza cu un lapte special. Se aplica un lapte de intretinere cu un tampon care se schimba ori de cite ori se imbicseste. Mai putin agresiv decit decapantul, laptele special pentru haine din piele curata, hraneste si inmoaie pielea. Se va lustrui cu un tampon curat, apoi cu o perie.
De asemenea, pentru a da suplete unei haine din piele veche, cu piele foarte uscata si gata sa se crape, se aplica un lapte de intretinere. Se lasa sa patrunda si, daca este necesar, se repeta operatia de mai multe ori.
Cum se intretin hainele din piele. Decolorare si zgarieturi
In cazul decolorarii hainei din piele, nu se foloseste vopsea, ci o patina pentru piele care se va intinde cu un tampon de lustruit. Daca pielea prezinta zgirieturi, acestea se vor estompa cu ajutorul unui creion de retusare din aceeasi culoare.
Cum se intretin hainele din piele in functie de culoare
Pielea de culoare inchisa nu necesita o ingrijire nici foarte complicata, nici foarte minutioasa. Aveti urmatoarele optiuni:
- sa frecati suprafata produsului din piele cu o carpa moale inmuiata in apa calda si amoniac.
- sa frecati petele cu o carpa moale inmuiata intr-un amestec de alcool si glicerina, in parti egale
- sa curatati haina folosind partea interioara a unei coji de banana.
Pielea de culoare deschisa necesita o ingrijire mai delicata. Puteti sa:
- tamponati usor suprafetele cu o carpa din bumbac imbibata in alcool
- frecati atent cu o carpa inmuiata in bere blonda
- folositi partea interioara a unei coji de portocala
- aplicati albus de ou batut spuma cu ajutorul unei carpe din bumbac.
Sursa: lorman.ro
Sursa foto: directcleaners.co.uk
Daca v-a placut acest articol, alaturati-va, cu un Like, comunitatii de cititori de pe: