Ne-am obisnuit sa cautam solutiile la diferite probleme de care ne lovim prin casa altundeva decat in jurul nostru. Pentru ca v-am obisnuit cu seria de sfaturi practice pentru acasa, continuam astazi cu noi idei utile care va sar in ajutor in diferite situatii.
Am gasit diferite alte solutii pentru a scapa de pelicula de mizerie care se strange pe talpa fierului de calcat. De data aceasta nu trebuie sa mai ungem cu ceva suprafata metalica, ci doar incalzit fierul la capacitatea minima si apoi frecat de o coala de hartie pana cand aceasta preia toata incarcatura negativa.
Daca aveti sticle sau vaze cu gat ingust si nu le puteti curata din acest motiv, luati aminte la acest sfat: dupa ce ati fiert niste oua pentru micul dejun si alte retete din bucatarie, luati coaja, maruntiti-o cat sa incapa pe gatul ingust al respectivelor recipiente si aruncati-o in interior. Puneti putina apa calda si putin detergent de vase si apoi agitati. Bucatile de oua isi vor face treaba de minune, curatand si cele mai inaccesibile unghere ale sticlelor si vazelor.
Daca aveti pantofi, ghete sau cizme din piele intoarsa si descoperiti cu mahnire cateva pete pe suprafata lor (oricata grija ati avea, tot se intampla), atunci luati o pila, de genul celor folosite pentru unghii (de preferat pile cu suprafata din material abraziv, care sunt mult mai fine) si frecati usor portiunea respectiva de pe incalaminte. Petele vor disparea si astfel veti scapa si de acest of.
Folositi cu incredere o furculita pentru a retrezi la viata un covor pufos, dar care s-a lasat calcat in picioare la propriu si refuza acum sa isi mai etaleze frumusetea de altadata. Aceeasi solutie pentru a scapa de acele urme lasate de diferite piese de mobilier pe covor. Razuiti cu furculita in sensul firelor din compozitia covorului si acesta va capata din nou vivacitatea initiala.
Tineti-va rufele parfumate in dulap asezand langa ele o cutie cu bicarbonat de sodiu deschisa. Praful va avea grija sa elimine orice miros de rancezire si de umezeala.
Si pentru ca am vorbit de acest praf miraculos, faceti o solutie din jumatate de cana de otet si jumatate de cana de bicarbonat de sodiu si apoi turnati compozitia pe o teava blocata sau urat mirositoare. Acoperiti gura de evacuare a chiuvetei cu o carpa uda, lasati pana la 10 minute sa actioneze si apoi clatiti cu apa fierbinte.
Daca v-a placut acest articol, alaturati-va, cu un Like, comunitatii de cititori de pe: