În cele ce urmează ne vom referi la etapele proiectării și execuției unei instalații de gaze naturale. Este foarte bine de ştiut, întrucât tot mai mulţi consumatori se debranşează de la reţeaua de încălzire centralizată şi trec pe gaze naturale, aşa că sfatul nostru este să citeşti cu atenţie acest articol.
Cunosc mulţi prieteni care încă folosesc butelia la aragaz şi asta într-unul dintre cele mai mari oraşe ale ţării! Foarte incomod, într-adevăr … Aşa că dacă ai această posibilitate, parcurge cât mai repede următorii paşi.
Prima etapă este să te interesezi care este distribuitorul de gaze naturale din zona ta, unde te vei duce şi vei depune o cerere tipizată pentru a-i cere acordul pentru un nou consumator. Atenţie, dacă tragi gaze atât la aragaz, cât şi pentru centrala termică, va trebui să ceri un acord, întrucât prin consumator nou se înțelege aparatul care va utiliza noua instalație. Dacă locuieşti într-un apartament la bloc mai ai nevoie de acordul asociației de proprietari de care aparţii sau de acordul celui ce a investit în coloana de gaze, dacă un alt vecin a făcut o extensie a coloanei de gaze până în prezent. Dacă locuieşti la casă va fi precedată de o altă cerere, cea prin care soliciţi realizarea branșamentului stradal, adică conducta de gaze să fie adusă la limita proprietăţii tale.
Distribuitorul te va notifica pozitiv într-un termen de maxim 30 zile lucrătoare, pentru o instalatie de utilizare gaze in cazul in care se executa o instalatie de gaze naturale se va cere un singur acord pentru punctele de ardere pe care vrei sa le ai exact si masina aragaz acordul (cerere de racordare la sistemul de distribuție) este valabil in principiu 12 luni de la data emiterii distrigaz retele percepe o taxa pentru emiterea cereri de racordare la sistemul de distribuție. Odată acordul obținut vei trece la următoarea etapă şi anume să cauţi un proiectant pentru instalație. Dacă proprietatea ta este în București sau județul Ilfov, noi îţi recomandăm să apelezi cu încredere la echipa Help Instal, accesând siteul https://help-instal.ro/instalatii/instalatii-gaze/ . Prin instalație de gaze se înţelege întregul ansamblu de componente care face posibil ca gazul să ajungă din conducta principală la centrala sau/ și aragazul tău: partea de distribuție – formată din conductă și branșament și instalația de utilizare propriu-zisă – alcătuită din țevi, robineți, racorduri, detector de gaze etc.
În paralel, va trebui să închei şi un contract de furnizare a gazelor naturale cu unul dintre furnizori. Să ai în vedere că aici îţi vor trebui următoarele documente: act de identitate şi actul de proprietate a locuinţei. Dacă sunteţi mai mulţi proprietari, va trebui să desemnaţi dintre aceștia un singur titular de contract.
Urmează întocmirea și avizarea proiectului instalației de gaze, care durează în general cam o săptămână. Acest proiect va conţine atât o parte scrisă, cât şi o parte desenată. În partea scrisă sunt trecute datele generale (beneficiar, denumirea obiectivului, amplasament, proiectant,executant – care trebuie să fie autorizat de către ANRE – Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei) şi datele tehnice (memoriu tehnic şi un breviar de calcul al dimensionării conductelor, avize și acorduri). Partea desenată va conţine un plan de amplasare în zonă, schema izometrică și planul lucrărilor.
După ce proiectului va fi avizat de verificatorul de proiecte se trece laurmatoarea etapă, şi anume programarea și efectuarea lucrării propriu-zise, a cărei execuție durează o zi sau două. Execuția trebuie făcută întocmai ca în proiect, fără nici o abatere de la parametrii trecuţi în acesta. Poate nu are rost să vă încărcăm memoria inutil, dar este bine să ştiţi că responsabilul tehnic cu execuția trebuie să fie instalator autorizat ANRE de gradul ID sau gradul IID cu peste 3 ani vechime.Obligația acestuia este să semneze atât planșele desenate, cât și procesele verbale care ţin de execuției lucrării.
Urmează probele de rezistență și etanșeitate a instalației, întocmirea procesul-verbal de recepție tehnică şi recepția instalației de utilizare, ajungându-se la ultima etapă, respectiv punerea în funcțiune a instalației. Firma executantă va solicita distribuitorului o programare în vederea punerii acesteia în funcțiune, într-un termen de 3 zile lucrătoare de la întocmirea procesului verbal de recepție tehnică a instalației, distribuitorul având obligaţia de a pune în funcțiune instalaţia de utilizare a gazelor naturale într-un termen de 7 zile lucrătoare (dacă debitele aprobate nu depăşesc 250 mc/h) sau într-un termen de 15 zile lucrătoare (dacă debitele aprobate depăşesc 250 mc/h).
Întregul proces se finalizează cu întocmirea unui proces verbal de punere în funcțiune a instalației, care va fi întocmit de distribuitor, împreună cu firma executantă și beneficiarul, ce va fi anexat la proiectul tehnic. Mult succes!