Pentru cei care isi doresc o casa rezistenta, care sa nu coste o avere, dar care sa satisfaca nevoile unei familii formate din patru sau cinci membri, am pregatit in randurile de mai jos trei astfel de locuinte. Astfel, in cele ce urmeaza, va invitam sa descoperiti trei exemple de case din lemn.
Exemple de case din lemn
Prima casa este imbracata in totalitate in lemn si decorata cu obloane din acelasi material, combinat cu piatra naturala de la fundatie si horn. Are in spate, la mijloc, o mica terasa acoperita, iar suprafata sa utila este de 121 metri patrati. In ceea ce priveste pretul, poate fi construita la cheie sub 58.000 de euro. Este frumos impartita, aproximativ la jumatate, cu dormitoarele si baile intr-o parte si camera de zi spatioasa, cu loc de luat masa si bucataria deschisa in capat, in cealalta parte. Pe terasa din spate se poate iesi si din sufragerie si din doua dintre dormitoare.
Exemple de case din lemn
Urmatoarea casa este una cu un design cu totul deosebit si amprenta la sol de 125 metri patrati. Costul pentru aceasta constructie este de aproximativ 67.000 euro, pret la cheie. Referitor la impartire, casa dispune la parter de un living si o bucatarie open space, la care se adauga o baie si o camera care poate fi transformata in dormitor sau birou, in functie de nevoile proprietarilor. La mansarda se afla doua dormitoare spatioase si o baie.
Exemple de case din lemn
Al treilea proiect este o casa cu suprafata construita de 139 metri patrati si suprafata utila de 117 metri patrati. Locuinta are o impartire foarte comoda: spatiile de zi sunt contopite la parter, in timp ce la mansarda se regasesc patru dormitoare si o baie. In ceea ce priveste costurile, pretul in stadiul semifinit este de circa 19.000 euro, in timp ce pretul la cheie ajunge la 61.000 euro.
Sursa: casebinefacute.ro, eproiectedecase.ro