Din ce in ce mai multe persoane opteaza pentru case moderne, cu doua sau trei dormitoare. Astfel, tinerii, dar nu numai, pun accent, in egala masura, atat pe designul exterior al unei case, cat si pe compartimentarea acesteia. Plecand de la aceasta idee, va prezentam in randurile de mai jos trei exemple de case moderne, pentru familii formate din doi sau trei membri.
Exemple de case moderne
Primul exemplu este o casa cu suprafata utila de 81 metri patrati, cu o arhitectura care imbina armonios stilul traditional cu cel contemporan. Casa dispune de o terasa generoasa accesibila atat din zona de zi cat si din dormitorul matrimonial prin deschideri vitrate largi. Zona de noapte este compusa din doua dormitoare si o baie. In ceea ce priveste costurile, pretul la cheie este de circa 450 de euro pe metrul patrat construit.
Exemple de case moderne
Urmatorul proiect este reprezentat de o casa cu un aspect modern si cu un design functional. Casa dispune de un garaj imbracat in lemn si de o terasa acoperita, in spate. In ceea ce priveste suprafata, aceasta este de 125 metri utili, in timp ce pretul ajunge la circa 53.000 euro, pret la cheie. Intrarea principala in casa duce intr-un vestibul si apoi intr-un hol care separa bucataria de camera de zi, care cuprinde si un loc de luat masa. In celalalt capat al holului se afla baia si doua dormitoare.
Exemple de case moderne
Ultima casa are o suprafata construita de 163 metri patrati si una utila de 139 metri patrati. Pretul la rosu pentru aceasta locuinta este de 24.000 euro, in timp ce pretul la cheie ajunge la 79.000 euro. Impartirea este una ideala pentru un cuplu de tineri sau pentru o familie cu un copil. Astfel, casa dispune de doua dormitoare, o baie si o bucatarie, precum si de un spatiu deschis care cuprinde livingul si diningul. Casa are de asemenea si un garaj pentru o masina.
Sursa: casebinefacute.ro, eproiectedecase.ro
Daca v-a placut acest articol, alaturati-va, cu un Like, comunitatii de cititori de pe Facebook: