Nu toate florile miros frumos, asa cum ne asteptam. Natura este plina de surprize si, desi majoritatea florilor ne imbata cu parfumul lor, unul din motivele pentru care le si crestem langa si in casa, unele dintre ele fac nota discordanta si, in ciuda culorilor vii si bogate afisate, emana un miros ingrozitor care tin atat oamenii cat si daunatorii deoparte. Enumeram cateva flori care miros urat in cele ce urmeaza, intr-o antiteza neobisnuita intre coloristica si duhoare.
Prima pe lista noastra este planta al carei nume vorbeste de la sine: planta cadavru. Lesne de inteles cam ce tip de miros degaja. Creste in sud-estul Asiei si poate atinge o inaltime de pana la trei metri, fiind ce altfel si cea mai mare inflorescenta din lume. Partea buna a povestii este ca aceasta planta infloreste o data la cativa ani, iar floarea nu traieste decat cateva zile. Mirosul respingator este menit, culmea, a atrage mustele si gandacii care isi depun ouale pe hoituri pentru ca si planta cadavru sa fie polenizata.
Lysichiton americanus sau altfel cunoscuta sub denumirea populara de varza sconcs este o floare care creste pe continentul nord-american, ideosebi in zone umede, precum mlastini. In ciuda florilor bogate, floarea degaja un miros intepator asemanator lichidului pe care sconcsul il arunca in nasul dusmanilor. Are totusi cateva proprietati medicinale, cu extracte care ajuta la combaterea astmului si a diferitelor probleme respiratorii.
I se mai spune si crinul voodoo tocmai pentru faptul ca atat infatisarea, cat si mirosul nu ii fac deloc cinste. Originara din Grecia si Cipru si adaptata apoi si pe continentul nord-american, crinul voodoo emana acelasi miros de cadavru in putrefactie. Asa ca nu va lasati inselat de floarea mare, precum o spada, de culoare violet, pentru ca nasul vostru va avea de suferit. Din nou, vestea buna e ca acest miros tine foarte putin, aproximativ o zi, motiv pentru care floarea este ici si colo crescuta in gradini pentru aspectul ei exotic.
Are o forma interesanta, unica chiar. In ciuda aspectului captivant, mai ales pentru barbati, hydnora africana te da pe spate cu un miros de excremente, greu de suportat. In mod cu totul inexplicabil, planta se foloseste de duhoare pentru a atrage o mana de insecte polenizatoare care, desigur, nu prefera nectarul florilor. Planta creste integral sub pamant si doar floarea iese la suprafata, motiv pentru care biologii au catalogat-o timp indelungat drept ciuperca.
Ultimul exemplar de pe lista noastra vine, culmea, din familia orhideelor, cunoscute pentru opulenta florala si miresmele ademenitoare. Ei bine, bulbophylum phalaenopsis, o specie de orhidee cu flori mari, rozali, precum niste limbi uriase, si paroase pe deasupra, degaja un miros de, spun specialistii, soarece mort.
Surse: Mnn.com, Listcrux.com, Proalpin.ro
Daca v-a placut acest articol, alaturati-va, cu un Like, comunitatii de cititori de pe: