Suntem obisnuiti sa plantam primavara cu gandul ca gradina se va transforma intr-un spectacol de culoare si miresme in timpul verii. Putem insa prelungi aceasta priveliste cultivand plante toamna, care sa infloreasca inainte sa cada prima bruma si chiar sa se mentina, in unele cazuri, si in prima luna de iarna. Veti avea astfel o gradina inflorita de primavara pana toamna tarziu, intr-o diversitate de culori, forme si miresme care vor face din spatiul vostru verde un mic paradis. Mai jos vedem cateva flori de gradina care se planteaza toamna:
Aster sau, in denumirea populara, ochiul boului pitic, este prima pe lista noastra. Planta infloreste intr-o varietate de culori si, in functie de specie, este rezistenta la temperaturi negative, ceea ce inseamna ca va poate incanta ochiul si in prima luna de iarna. Florile au conformatia similara celor de crizantema si este indicat sa le plantati intr-o zona cu soare pentru a le prelungi viata.
Desi nu sunt flori propriu-zise, varza ornamentala este o alegere potrivita pentru cei care vor un plus de culoare toamna tarziu cand in general gradinile se astern in somnul hibernarii. Plantele rezista chiar daca se lasa zapada si, culmea, culorile devin mai vioaie pe masura ce temperaturile scad. La fel, cultivati-le la soare si intr-un sol umed.
O alta prezenta plina de culoare pana toamna tarziu este liliacul peruan, un manunchi de flori viu colorate care contrasteaza cu frunzele de un verde inchis. Planta infloreste timp de cinci luni pana spre sfarsitul lunii noiembrie, inceputul lui decembrie, si este o buna alegere pentru ghivece pe care sa le lasati pe balcon sau terasa.
Muscatele sunt flori populare, care se prezinta in diferite culori. Specia cunoscuta sub denumirea de Rozanne produce flori de un albastru-violet deosebit de frumoase care va vor incanta privirea din iunie pana toamna tarziu, tinand piept primului inghet al iernii.
Nu in ultimul rand, una din cele mai populare flori, crizantema, o optiune la indemana care ne rasplateste prin culori si arome deosebite. Crizantemele rezista cu stoicism temperaturilor foarte scazute, ramanand o pata de culoare in gradina care s-a supus deja primei brume.
Surse: Networx.com, Landscaping.about.com, Burpee.com
Daca v-a placut acest articol, alaturati-va, cu un Like, comunitatii de cititori de pe: