Coniferele au o simbolistica aparte, intruchipand vesnicia si trainicia, un mesaj si un simbol pe care orice spatiu verde din jurul unei case le-ar putea propaga prin cateva idei simple de amenajare cu astfel de arbori sau arbusti. In contextul unui interes tot mai mare pentru acest tip de vegetatie, optiunile pe care le aveti acum la dispozitie sunt variate, acoperind toata gama disponibila, de la conifere inalte, globulare, taratoare, pana la cele stufoase. Iata mai multe despre gradini amenajate cu conifere, alaturi de cateva imagini care sa va inspire.
Dintre coniferele inalte puteti miza pe brazi (gasiti un articol cu sfaturi despre plantarea si ingrijirea bradului accesand acest link), molizi sau varietatile de tuia, acestea din urma fiind optime pentru crearea unui paravan cu rol atat estetic, cat si practic, ferindu-va de ochii curiosi ai vecinilor. Coniferele globulare sunt acele varietati care se dezvolta intr-o forma mai mult sau mai putin sferica, cele taratoare sunt, in general, specii de ienupar, cu o dezvoltare orizontala, in vreme ce coniferele tufoase sunt cele cu o crestere mai dezordonata, asemanatoare arbustilor foiosi.
Un rol decorativ important il au specii de conifere precum: bradul argintiu pitic, bradul de Arizona, chiparosul japonez, chiparosul auriu pitic, specia de ienupar blue star, molidul norvegian, molidul conic, molidul sarbesc pitic, jneapanul, tuia globulara, molidul globular, molidul pitic, pinul de munte gnom, pinul negru pitic, pinul neted Radiata etc.
Gradini amenajate cu conifere – stratificati peisajul
Coniferele, in special cele pitice, mai usor de intretinut, sunt elementul de baza a unei gradini fara de care aspectul nu va fi la fel de impresionant. Indiferent de stilul gradinii, coniferele pitice nu trebuie sa lipseasca din peisajul acesteia, potentand decorul, mai ales in sezonul rece cand pata de culoare este binevenita. Cu ajutorul coniferelor pitice se pot masca zidurile sau peretii goi care pot strica aspectul natural din gradina. Coniferele vor forma un perete deosebit intr-o culoare vie, de verde crud.
Imaginile de mai jos demonstreaza cu prisosinta rolul ornamental pe care acesti arbori vesnic verzi il au intr-o gradina. Aduc un plus de textura si de culoare, mai ales toamna, cand peisajul general tinde sa devina rubiniu. Combinati tipurile de conifere enumerate mai devreme pentru un joc geometric savuros si o etajare si o stratificare a peisajului natural care sa va personalizeze gradina. Lasam imaginile de mai jos sa vorbeasca de la sine despre frumusetea unei astfel de gradini variate.
Surse: Doropad.ro, Finegardening.com, Pinterest.com
Daca v-a placut acest articol, alaturati-va, cu un Like, comunitatii de cititori de pe: