Afacerea cu lavanda a incept sa castige teren consistent in Romania, mai ales ca profitul poate veni si de pe suprafete mici. Este o cultura care poate fi incercata si de cei cu foarte putina experienta in agricultura, in conditiile in care planta este una versatila, care se pliaza pe conditiile de mediu si teren de la noi si are o durata de viata indelungata. Mai mult, perioada de exploatare a unei culturi de lavanda urca pana la 18 ani, perioada in care costurile de intretinere sunt minime. Povestile celor care cultiva cu succes lavanda sunt multe, dar noi nu le vom spune astazi, insistand doar asupra unor idei de afaceri cu lavanda.
Pentru inceput, un scurt ghid pentru cultivarea acestei plante puternic inmiresmate. Toamna este cel mai bun moment de a infiinta cultura de lavanda, deoarece plantele au cele mai mari sanse sa se prinda. Plantarea propriu-zisa se poate face intr-o groapa cu adancimea de circa 13 cm. Dupa ce este introdus butasul de lavanda, fermierul trebuie sa acopere bine cu pamant radacina, astfel incat sa nu ramana goluri de aer. Imediat dupa, planta trebuie udata. Productia de floare de lavanda care se poate realiza pe un hectar, din anul 3, este de circa 3-4 tone. Planta are capacitatea sa infloreasca de 2-3 ori pe an, in perioadele mai-iunie si august-septembrie. Costul unui butas de lavanda este acum intre 1 si 2 lei, la hectar investitia fiind de cel putin 700 de euro.
Pentru a se dezvolta armonios, o cultura de lavanda are in primul rand nevoie de un sol cu un pH neutru, situat intre 6,5 – 7,5, precum si de o expunere cat mai mare la lumina. De asemenea, important de stiut este ca lavanda valorifica cel mai bine terenurile calcaroase si nisipurile de natura calcaroasa usor inclinate (aproximativ 15 grade), bine drenate. Pe de alta parte, trebuie evitate solurile foarte nisipoase, solurile grele, lutoase, reci si umede.
Pregatirea terenului in vederea infiintarii unei plantatii de lavanda presupune: desfundarea terenului la 40-50 cm adancime si incorporarea cu gunoi de grajd. Apoi, cu 2-3 saptamani inainte de plantare se face o aratura de 20-22 cm cu incorporare ingrasamant din fosfor si potasiu. Pana la plantarea propriu-zisa, solul se mentine curat de buruieni prin lucrarea cu grapa cu discuri in agregat cu grapa cu colti, in cazul in care lucrarile se fac mecanizat. Foarte important, lavanda este o planta foarte rezistenta care nu e afectata de temperaturi de plus 40 de grade Celsius sau minime de pana la minus 20 de grade Celsius.
Idei de afaceri cu lavanda – luati bani de la stat sau UE
Comercializarea lavandei se poate face in stare proaspata sub forma de saculeti, ghivece sau buchetele, dar poate fi vanduta si sub forma de ulei esential, sapunuri, sirop, apa florala, otet, tinctura, produse de baie efervescente, marturii pentru nunti, botezuri, diverse ornamente si, ca noutate, pernute cu flori de lavanda pentru bebelusi. Un buchetel de lavanda costa 10-15 lei, marturiile pentru nunta 8 lei, iar siropurile de la 25 pana la 35 de lei. Uleiul esential de lavanda, unul de calitate, se poate vinde cu 150-200 de euro litrul, in vreme ce apa florala se da 30-35 de euro. O sticluta de 10 mililitri de ulei esential de lavanda costa pana in 20 lei, in vreme ce pentru 50 de mililitri de tinctura de lavanda puteti scoate din buzunar pana la 15 lei. Ceaiul de levantica trateaza durerile de cap, iar planta are proprietati antiseptice, cicatrizante si sedative. Acelasi volum de otet de lavanda, 50 de mililitri, costa circa 20 de lei. Pe masura ce competitia creste, preturile coboara incet si ele, potrivit marturiei mai multor cultivatori de lavanda. Trebuie sa stiti insa ca un utilaj pentru productia de ulei de lavanda costa circa 6.000 de euro. Cifrele, desi concordante, sunt orientative, in conditiile in care au fost preluate din surse diferite.
In medie, din 100 de kg de lavanda obtine un litru de ulei si 30 de litri de apa florala. De pe un singur hectar se pot aduna peste 6 tone de plante, cu un profit estimat de 15.000 si 20.000 de lei pe hectar. Lavanda este cautata inclusiv in gastronomie. Planta uscata se comercializeaza cu preturi cuprinse intre 5 si 10 lei/kg, iar florile fara tija sunt comercializate cu preturi intre 30 – 100 lei/legatura.
Cei interesati sa porneasca o astfel de afacere pot accesa fonduri prin intermediul Programului National de Dezvoltare Rurala, o alta optiune fiind fondurile comunitare. Pentru cinci ani, un proiect in agricultura poate primi 50.000 de euro, potrivit Ministerului Agriculturii.
Surse: Stiriagricole.ro, Incont.ro, Adevarul.ro
Daca v-a placut acest articol, alaturati-va, cu un Like, comunitatii de cititori de pe: